Vizualizări: 4204
Cetățenii sunt mai implicați, iar autoritățile locale mai transparente
31 Ianuarie 2020 — Interesul cetățenilor pentru implicarea în viața publică și administrativă a comunității, dar și nivelul de transparență a Autorităților Publice Locale a crescut considerabil. Aceasta este concluzia unui studiu elaborat de Centrul Contact în cadrul proiectului „Sporirea transparenței administrației publice locale prin implementarea politicilor participative”, implementat în 10 localități din R.Moldova.
Studiul, de tip comparativ, a evaluat și măsurat nivelul de transparență a APLurilor și implicarea cetățenilor, la începutul (anul 2018) și la finalul proiectului (anul 2020), iar în rezultat, a analizat impactul activităților desfășurate de către grupurile de inițiativă create la nivel de comunitate, în determinarea nivelului de participare a membrilor comunității în procesul decizional și a respectării de către autoritățile publice locale a cadrului legal privind transparența în procesul decizional din cele 10 comunități implicate în proiect.
Această analiză a relevat sporirea interesului cetățenilor pentru implicarea în viața publică și administrativă a comunităților. Acest rezultat reieșind din activitățile desfășurate în cadrul proiectului, prin care populației i s-a adus la cunoștință despre importanța participării în dezvoltarea comunitară.
La fel, datorită acțiunilor desfășurate, s-a reușit sensibilizarea populației și implicarea, într-un număr mai mare, a cetățenilor în viața comunitară. De exemplu, în multe localități, numărul persoanelor care consideră că pot influența procesul de luare a deciziilor în localitate a crescut, în unele, cifra chiar dublându-se.
La fel, o schimbare a fost înregistrată și la nivel de implicare a cetățenilor în soluționarea problemelor din comunitate.
Anul 2018
Anul 2020
Deși nivelul de transparență și interes al cetățenilor față de activitatea APLurilor este în creștere, rezultatele studiului denotă, în continuare, necesitatea accentuării transparenței procedurale a autorităților publice locale și o mai bună informare a cetățenilor, îndeosebi prin intermediul dezbaterilor publice. În rezultat, acțiunile administrației ar corespunde în mai mare măsură nevoilor și dorințelor cetățenilor.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33