10 Decembrie 2008 — Cea de-a XVI-a reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a elucidat perpetuarea unor divergenţe în dialogul dintre Federaţia Rusă şi statele occidentale (marea lor parte). La baza acestei stări de animozitate se află viziunile eterogene asupra evenimentelor din Georgia din august 2008, poziţiile contrare vizavi de viitorul securităţii euro-atlantice, precum şi disputele în jurul Tratatului FACE. Productivitatea scăzută a acestui forum s-a evidenţiat prin neadoptarea Declaraţiei politice finale a reuniunii ministeriale a OSCE şi respectiv omiterea Declaraţiilor cu referire la Republica Moldova şi Azerbaijan. Occidentul - opozantul Rusiei Majoritatea statelor occidentale s-au opus iniţiativei ruse privitor la un sistem de securitate euro-atlantică reînnoită, motivând acest lucru prin informarea şi analiza insuficientă pe marginea acestei propuneri. Nici măcar faptul că iniţiativa Moscovei a fost susţinută anterior de către preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, nu a contribuit la promovarea acestei idei. Reticenţa capitalelor occidentale este cauzată de neînţelegerea rolului unui sistem de securitate nou, atunci când ceea ce s-a produs la Helsinki în 1975 conferă un grad de siguranţă relativ înalt privind idivizibilitatea frontierelor europene. Chiar dacă propunerea Rusiei nu prevede, deocamdată, suspendarea principiilor şi prevederilor acordurilor europene în vigoare, oricum cele trei revendicări (statele nu trebuie să asigure securitatea sa din contul securităţii străine; reţinerea de la acţiuni care ar putea duce la destabilizarea spaţiului comun de securitate; dezvoltarea ulterioară a blocurilor militare nu trebuie să aibă loc în detrimentul securităţii celorlalţi exponenţi ai potenţialului sistem euro-atlantic de securitate de natură pro-rusă) propagate în ultimul timp de autorităţile ruse, sunt tratate cu suspiciune de către statele NATO şi UE. În mare parte iniţiativa lansată iniţial de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, reprezintă nimic altceva decât re-interpretarea noii strategii ruse pentru politica externă (aprobată la 15 iulie 2008) în scopul remodelării contextului politicii externe şi securităţii euro-atlantice în corespundere cu interesele ruse în Europa, dar şi pe plan internaţional. Emergenţa egocentrismului rusesc devine şi mai de temut reieşind din agresivitatea Rusiei în relaţie cu statele post-sovietice (războiul din Georgia, „războiul hidrocarburilor” cu Ucraina, Belarus şi RM, embargourile economice, etc.), combinată de tendinţa Kremlinului de a-şi subordona în mod abuziv spaţiul CSI. Mai mult decât atât imaginea Rusiei nu s-a îmbunătăţit esenţial, chiar dacă apar tot mai multe dovezi că Georgia ar fi început prima operaţiuni militare preventive împotriva Osetiei de Sud. Or, nici statele UE şi cele din cadrul NATO, nici cele din vecinătatea lor nu au căzut de acord asupra demarării negocierilor la nivel înalt privind instituirea unei noi platforme de securitate. Primele se eschivează de la participarea la un fel de împărţire a sferelor de influenţă geo/politică, cu Rusia putinistă, în detrimentul dreptului statelor la suveranitate şi integritate teritorială (Ucraina, Georgia, Republica Moldova, celelalte state caucaziene), deoarece arhitectură de securitate susţinută de Rusia prevede în prim plan stabilirea unor reguli de conduită între SUA, UE şi Rusia (şi o serie de organizaţii pro-ruse: CSI şi Organizaţia Tratatului Securităţii Colective). Iar statele din afara UE şi NATO, dar şi din vecinătatea apropiată a Rusiei – Ucraina, Republica Moldova, statele caucaziene, Belarusul, interpretează de o manieră peiorativă şi/sau ambiguă proiectul rusesc (în special Ucraina şi Georgia), calificându-l drept o tentativă de a legitima dominaţia geo/politică a Rusiei asupra spaţiului ex-sovietic. Circumstanţele descrise s-au suprapus peste discuţiile generale în cadrul reuniunii ministeriale de la Helsinki. Drept urmare a respingerii demersului rus au eşuat tratativele asupra conţinutului Declaraţiei politice, dar şi a celorlalte documente preconizate spre semnare. Ţinând cont de dispoziţia participanţilor la întrunirea ministerială a OSCE, putem considera că o cauză a acestui rezultat poate fi sentimentul de frustrare a Rusiei pentru faptul ignorării iniţiativei privind formarea unui sistem nou de securitate. Varianta Declaraţiei politice asupra căreia a insistat partea rusă făcea abstracţie de multe lucruri legate de Tratatul FACE, dar şi de interpretarea războiului din Georgia şi independenţa regiunilor separatiste georgiene, poziţie diametral opusă celei susţinute de statele membre NATO şi UE, precum şi cele din Politica Europeană de Vecinătate (Ucraina, Georgia, în mod parţial de RM). În final, sub incidenţa lipsei de consens între părţile participante la reuniune (aici poate fi distinsă poziţia ostilă şi de non-negociabilă a reprezentantului rus, Serghei Lavrov) nu au fost aprobate nici Declaraţiile cu privire la RM şi Azerbaijan (chiar dacă revendicările vizavi de aceste ţări au fost susţinute de majoritatea statelor euro-atlantice la nivel de declaraţii politice). Comportamentul RM la Helsinki – o nouă stratagemă a conducerii moldovene Reacţiile părţii moldovene observate în cadrul reuniunii ministeriale a OSCE au ridicat o serie de întrebări legate de conţinutul real al relaţiilor moldo-ruse, precum şi referitor la gradul de sinceritate al Chişinăului faţă de Bruxelles... continuarea poate fi accesata pe www.cenusadi.wordpress.com