Nume
Parola
Vizualizări: 4929
Va fi desfășurată o campanie națională de comunicare despre dezvoltarea regională
22 Iulie 2014 — Specialiștii în comunicare și managementul proiectelor ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Centru și Sud au participat la 21-22 iulie 2014 la un atelier de producție, la care au elaborat conceptul unei campanii naționale de comunicare despre dezvoltarea regională. Exerciţiul a fost facilitat şi sprijinit financiar de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".

Sesiunea de instruire a debutat cu prezentarea etapelor care trebuie parcurse, pentru a ajunge de la decizia de a desfășura o campanie la ciorne, idei, slogane la spoturi, pliante sau promovare on-line, îmbinate armonios, pentru a schimba comportamente și atitudini.

„Acest gen de exercițiu vine să stimuleze comunicarea reciprocă, la nivel intra și interregional. Totodată, au fost lansate idei de promovare a conceptului de dezvoltare regională", relatează expertul în comunicare Dorin Constantin Todosi, unul din instructori.

La rândul său, producătorul Dumitru Marian, afirmă: „Participanții au învățat să utilizez instrumente cruciale în comunicare, să își organizeze ideile, astfel încât obiectivul de campanie să fie transpus în spoturi, filmulețe sau alte modalități de promovare."

„Am învățat cum să stabilim prioritățile unei campanii, în funcție de publicul-țintă și de beneficiarii proiectului. A fost o lecție utilă de comunicare.", susține ofițerul de presă al MDRC, Ecaterina Grigorean.

Conceptul campaniei, schițat pe durata celor două zile ale atelierului, va fi cizelat și pus în practică, până la finele lui 2014. Campania de comunicare se va desfășura cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

GIZ a facilitat şi în anii precedenți instruiri în comunicare, fotojurnalism. Prin asemenea sesiuni de formare, proiectul GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi - Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Agenţiilor de Dezvoltare Regionale - de a coordona şi de a monitoriza procesul de dezvoltare regională. Or, pentru aceasta e nevoie de crearea unui sistem eficient de comunicare, atât pe intern, cât şi extern.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă