Nume
Parola
Vizualizări: 8613
Socialiştii protestează împotriva politicilor antisociale ale guvernării
4 Decembrie 2013 — Astăzi, membrii PSRM alături de mai mulţi susţinători ai săi au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii în cadrul căreia s-au pronunţat împotriva politicilor antisociale promovate de actuala guvernare în proiectul Bugetului de stat pentru anul 2014 şi au cerut deputaţilor modificarea acestor documente.

Socialiştii s-au axat în primul rînd pe majorările planificate de guvernanţi în sistemul de medicină. Protestatarii şi-au exprimat dezacordul cu sporirea preţului la poliţa medicală cu 700 lei, de la 3300 pînă la 4056. În opinia lor, apar multe semne de întrebare în situaţia cînd salariile şi pensiile sînt majorate doar cu 5-7 la sută, iar preţul poliţei tocmai cu 20%. Cine va achita aceste preţuri dacă cetăţenii simpli au un salariu de două, trei mii lei? Unde vor merge banii obţinuţi suplimentar din vînzările pentru poliţa medicală dacă pentru 2014 în sistemul de medicină s-au planificat cheltuieli mai mici comparativ cu 2013?

Totodată socialiştii au atras atenţia că reformele în medicină au ajuns într-un colaps total. Potrivit lor, tot mai multe spitale raionale sînt închise, oamenii simpli nu au acces la medicină. Socialiştii au insistat asupra sporirii numărului de servicii oferite de poliţa medicală, şi promovarea unor schimbări eficiente în sistemul respectiv.

În altă ordine de idei socialiştii s-au pronunţat împotriva majorării salariilor pentru judecători şi procurori, şi au solicitat redirecţionarea acestor bani tinerilor specialişti ce pleacă la muncă în sectoarele rurale.

Socialiştii au solicitat revenirea la compensaţii nominative pentru mai multe categorii de cetăţeni, majorarea cuantumului ajutorului social şi anularea criteriilor discriminatorii de acordare a acestuia.

Socialiştii au scandat lozinci: „Medicină pentru toţi!”, „Nu bugetului antisocial!”, „Stop majorării preţurilor în medicină!” ş.a.