Nume
Parola
Vizualizări: 4439
O iniţiativă legislativă de responsabilizare a părinţilor împotriva abandonului copilului
Chişinău, 11 Februarie 2013 — O iniţiativă legislativă ce asigură protecția copilului împotriva abandonului și măsuri pentru prevenirea acestui fenomen a fost înregistrată de Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova. Iniţiativa aparţine Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, şi vizează completarea Codului Penal al Republicii Moldova.

„Inițiativa legislativă propune amendarea Codului Penal în sensul stabilirii răspunderii penale pentru săvârşirea de către persoana, care are obligaţia legală de întreţinere faţă de minor, a acțiunii de părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; neîndeplinirea intenționată a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; neplata intenționată, timp de 5 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească”, se arată în Nota informativă la proiectul de Lege pentru completarea Codului Penal al Republicii Moldova.

„Abandonul este cea mai gravă formă de neglijare a copilului şi acest fenomen care devine obişnuit în Moldova se datorează şi cadrului legal prea blând pentru cei care îşi părăsesc familia și copiii”, afirmă Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici. „Iar această iniţiativă vine să contribuie la ocrotirea relaţiilor de convieţuire între părinți și copii”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova