Nume
Parola
Vizualizări: 3883
Promo-LEX monitorzează desfăşurarea referendumului peste hotare
2 Septembrie 2010 — Chişinău, 02-09-2010 – Asociaţia Promo-LEX va trimite observatori în secțiile de votare de peste hotare pentru a monitoriza desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie.

Un număr de 40 de observatori se vor deplasa în 11 țări europene în care s-a înregistrat cel mai sporit număr de alegători în scrutinele anterioare și în care a fost deschis un număr mai mai mare de secții suplimentare de votare. Efortul Promo-LEX de monitorizare peste hotare va acoperi integral sau parțial Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, România, Rusia, Spania și Ucraina.

Acest proiect este susșinut de ”Programul privind Susținerea Democrației în Moldova”, o inițiativă comună a Uniunii Europene și a Consiliului Europei.
Președintele Promo-LEX, Ion Manole spune că în monitorizarea peste hotare sunt antrenați observatori cu experință în misiuni naționale și internaționale. Observatorii se vor afla în secțiile de votare, la care au fost delegați, pe parcursul întregii zile a scrutinului, de la deschiderea secțiilor până la încheierea procedurii de numărare a voturilor.

”Este pentru prima dată când autoritățile moldovene au deschis secții de votare peste hotare în afara misiunilor diplomatice. Credem că este important să urmărim cum va funcționa acest mecanism. Obiectivul nostru este să contribuim la consolidarea practicilor democratice ale procesului electoral în Moldova”, a declarat Manole.

Promo-LEX își va desfășura misiunea de monitorizare peste hotare în parteneriat cu Asociația ”Moștenitorii” din Bălți, care va suplimenta operațiunea cu încă 40 de observatori.

Este pentru prima dată când organizații neguvernamentale din Republica Moldova vor efectua monitorizarea unui scrutin în afara țării cu o așa amploare.
În ziua referendumului Promo-LEX va difuza informații cu privire la desfășurarea scrutinului în secțiile de votare monitorizate. Un rezumat al contstatărilor înregistrate de observatorii de peste hotare va fi prezentat luni, 6 septembrie. Un raport integrat va fi făcut public ulterior.

Monitorizarea referendumului republican constituțional este un proiect realizat de Asociația Promo-LEX în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte.

Persoana de contact: Olga Gordila, Coordonator de Proiect, Asociaţia Promo-LEX, Tel: 449626, 450024.