Vizualizări: 4261
PROIECT-PILOT LA BĂLŢI: APARTAMENTE PENTRU PERSOANE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ
Bălţi, 21 Ianuarie 2009 — 16 persoane cu probleme de sănătate mintală din oraşul Bălţi vor beneficia de apartamente sociale, iar alţi 80 de localnici din aceeaşi categorie de persoane se vor bucura de îngrijiri la domiciliu.
Acestea sunt două dintre prevederile unui program cu durata de trei ani, în premieră pentru R. Moldova, care este finanţat de Comisia Europeană şi derulat de Iniţiativa Globală în Psihiatrie (Olanda), care îi are ca parteneri locali pe Asociaţia SOMATO şi Primăria Bălţi.
Potrivit proiectului, autorităţile locale vor oferi, în cadrul proiectului, patru apartamente sociale în care vor locui 16 persoane cu probleme de sănătate mintală. În locuinţe va fi făcută reparaţie, iar asistenţi sociali, care vor fi instruiţi în acest sens, vor ajuta aceste persoane să se integreze în societate, a spus Jana Chihai, preşedintele Asociaţiei SOMATO.
Cele patru apartamente sociale urmează să devină disponibile pentru beneficiari în 2010.
Primarul de Bălţi, Vasile Panciuk, a spus că, prin derularea proiectului respectiv, persoanelor cu probleme de sănătate mintală li se va insufla încredere şi speranţa într-o viaţă mai demnă.
Prin finanţarea acestui program-pilot la Bălţi, Comisia Europeană urmăreşte să creeze un serviciu social ce ar permite facilitarea integrării sociale a persoanelor cu probleme de sănătate mintală şi cultivarea deprinderilor de viaţă la aceşti oameni.
Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33