Nume
Parola
Vizualizări: 6033
2014-2015 Program de burse universitare Global UGRAD
Chisinau, 5 Februarie 2014 — Programul pentru studenţii din instituţiile de învăţămînt superior din Moldova (Global UGRAD Exchange Program) este un program al Biroului Educaţie şi Cultură аl Departamentului de Stat SUA, care este administrat de IREX. Programul oferă studenţilor anilor întîi, doi, trei şi patru din Moldova oportunitatea de a face studii timp de un an academic în una din universităţile sau colegiile Statelor Unite ale Americii. La revenirea în instituţiile de învăţămînt din ţară, toţi studenţii (inclusiv cei din anul 4) trebuie să aibă minim un semestru de studii rămase pînă la absolvirea studiilor universitare. Participanţii sunt selectaţi în baza unui concurs deschis şi obiectiv.

Finaliştii vor îndeplini următoarele cerinţe:
Frecvenţa orelor la secţia de zi timp de un semestru;
Activitate de voluntariat pe parcursul programului academic de (minimum 20 de ore);

Finaliştii anului întîi vor locui în familii-gazdă sau în cămine studenţeşti şi vor face studiile la colegiile de doi ani de studii. Studenţii anilor doi sau trei vor locui în cămine studenţeşti în cadrul universităţilor şi colegiilor de patru ani de studii.

Bursa prevede finanţare completă şi oferă:
Asistenţă în depunerea documentelor pentru viza J-1;
Bilet tur-retur a finaliştilor din ţara de reşedinţă din Eurasia spre instituţia de învăţămînt-gazdă din SUA;
Bursă lunară pentru cazare şi alimentare; Achitarea plăţii şi taxelor obligatorii pentru studii;
Stipendiu pentru cărţi;
Bursă lunară;
Asigurare medicală parţială;
Oportunităţi de creştere profesională şi colaborare cu absolvenţii programelor academice ale Biroului pentru Cultură şi Învăţămînt al Departamentului de Stat, SUA.

Termenul Limită: vineri, 28 februarie 2014, 17:00

Formularele de participare pentru Programul de burse universitare (Global UGRAD) pot fi completate pe pagina www.irex.org sau descărcate de pe www.irex.md şi depuse la sediul filialei IREX/Moldova.

Pentru detalii despre program, vă invităm să accesați linkul sau să o contactați pe Natalia Dubencu, coordonator de program IREX Moldova, la telefoanele (022) 23-32-31, (022) 59-36-12 sau 069449244.