Nume
Parola
Vizualizări: 3394
Compania Huawei interesată să investească în crearea Centrelor de excelenţă pentru cercetare şi dezvoltare
Chişinău, 15 Noiembrie 2013 — Reprezentanţii companiei chineze Huawei s-au arătat interesați să participe la crearea unor Centre de excelenţă şi cercetare în Republica Moldova. Intenţia a fost anunţată în cadrul întrevederii dintre ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, şi vicepreşedintele Huawei CEE Regional, Pei Gen.
Ministrul TIC a salutat disponibilitatea părţii chineze, menţionând că Strategia de creştere a competitivităţii industriei IT, asupra căreia se lucrează în prezent, prevede între altele dezvoltarea unor Centre de excelenţă pentru cercetare şi dezvoltare. Documentul de politici are ca scop îmbunătăţirea curriculei universitare pentru ca aceasta să facă faţă cerinţelor pieţei şi asigurarea unui mediu de afaceri atractiv pentru companiile care activează în domeniul IT.
„Apreciem înalt potenţialul Chinei, care este lider mondial în dezvoltarea tehnologiei 3G şi 4G. Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor(MTIC) depune eforturi susţinute pentru crearea unor condiţii favorabile pentru companiile care doresc să investească în sectorul TIC din Moldova. Transparenţa, previzibilitatea, înlesnirile fiscale sunt doar câteva atuuri pentru potenţialii investitori”, a accentuat Pavel Filip.
Ministrul a vorbit şi despre alte proiecte elaborate pentru edificarea în Republica Moldova a unei Societăţi Informaţionale Moderne. Între acestea: Strategia Moldova Digitală 2020, aflată la etapa de implementare, utilizarea partajată a infrastructurii de comunicaţii electronice, trecerea la TV digitală, aplicarea numărului unic de urgenţă-112.
Vicepreşedintele Huawei CEE Regional, Pei Gen, a salutat politicile elaborate de MTIC, confirmând disponibilitatea de a participa cu soluţii IT la realizarea acestor proiecte. „ Huawei activează de 8 ani pe piaţa de comunicaţii din Republica Moldova şi acum studiem posibilitatea să ne extindem şi pe segmentul IT”, a spus Pei Gen.
Întrevederea a avut loc cu ocazia desfăşurării la Chişinău a Forumului investiţional moldo-chinez. Huawei este specializată în producerea de echipamente de telecomunicații. Compania are peste 150 de mii de angajaţi şi are reprezentanţe în peste 70 de ţări ale lumii.