Vizualizări: 5643
Socialiștii au adunat peste 5 mii de persoane la Marşul Unităţii şi Demnităţii
1 Mai 2013 — Astăzi, cu prilejul Zilei internaţionale a solidarităţii oamenilor muncii, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a organizat un Marş al Unităţii şi Demnităţii Sociale.
Reprezenţanţii PSRM din întreaga republică s-au adunat în faţa Circului din Chişinău şi s-au deplasat pe bd. Renaşterii Naţionale, str. Bănulescu-Bodoni pînă în scuarul Teatrului de Operă şi Balet unde a fost organizat un miting. La eveniment au participat aproximativ 5000 de membri şi simpatizanţi ai PSRM.
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor a salutat mulţimea, menţionănd că astăzi puterea s-a compromis şi Moldova are nevoie de altceva, de o altă cale. Potrivit lui Dodon, ţara noastră are nevoie în primul rind, de un program strategic de dezvoltare a ţării ca să ştie fiecare cetăţean unde merge şi ce va fi peste 5, 10 ani. Un asemenea program este déjà în proces de elaborare de către specialiştii PSRM şi va fi prezentat opiniei publice în septembrie 2013.
În cel de-al doilea rind, socialiştii au anunţat că la funcţiile de conducere în stat trebuie promovaţi tinerii – nu prin declaraţii, ci prin fapte. Aceasta va fi prioritatea numărul unu a PSRM la toate scrutinile electorale din viitor. “Tinerii trebuie promovaţi la toate nivelele, la toate funcţiile de decizie: consilieri, primari, deputaţi conducători ai întreprinderilor şi instituţiilor, deoarece ei sînt cei necopromişi, cei care vor cu adevărat să schimbe situaţia în Moldova”, a menţionat Igor Dodon.
În cel de-al treilea rind, Igor Dodon a spus că o ţară nu poate fi prosperă dacă nu are grijă de satele şi oraşele sale, care astăzi sînt distruse. Socialiştii au anunţat că pînă în septembrie 2013 vor definitiva paşaportizarea tuturor oraşelor, a localităţilor mari, raioanelor ţării, după care în decursul unui an vor elabora strategii de dezvoltare a acestora.
De asemenea Igor Dodon a subliniat că socialiştii acordă o atenţie sporită viitorului Chişinăului, care astăzi este plin de mizerie graţie primarului său, Dorin Chirtoacă. Potrivit lui Dodon, socialiştii vor izbuti demiterea acestuia prin organizarea referendumului.
Zinaida Greceanîi, deputat în Parlamentul RM, ex-prim-ministru şi-a exprimat regretul şi îngrijorarea pentru situaţia din Republica Moldova. “În situaţii mult mai dificile am ştiut să corelez veniturile şi cheltuielile bugetului de stat ca să fie posibilă majorarea aproape anuală a salariilor la pedagogi, medici, alte categorii de bugetari, majorarea pensiilor, burselor de studii, compensaţiilor”. Zinaida Greceanîi a menţionat că PSRM a lansat în luna decembrie a anului trecut programul de soluții alternative, multe dintre acțiunile propuse regăsindu-se deja sub forma proiectelor de legi înregistrate în Parlament. De asemenea, Doamna Greceanîi a spus că Partidul Socialistilor va prezenta la începutul toamnei 2013 o strategie de dezvoltare pentru Moldova, care va exprima năzuinţele cetăţenilor simpli.
Politica xenofobă şi anti-constituţională, promovată de actuala putere a fost criticată dur de către Eduard Smirnov, membru al executivului PSRM. Potrivit lui, socialiştii nu vor admite anularea sărbătoririi zilei de 9 mai, modificarea legii cu privire la funcţionarea limbilor în statul nostru şi alte iniţiative de acest gen.
Petru Corduneanu, ex-şef al Direcţiei Generale al Poliţiei, Ordine Publică, a MAI, colonel de poliţie s-a pronunţat categoric împotriva dezmăţului criminal din Moldova. “Respectînd Legea şi Constituţia vom putea construi un stat cu adevărat democratic”, a menţionat el.
Oleg Lipschii, membru al executivului PSRM a exprimat îngrijoarea pentru situaţia precară din sistemul educaţional şi cel medical. „Nici pe timp de război şcolile nu erau închise, doar acolo unde nu este şcoală, nu este nici sat! Socialiştii vor lupta pentru fiecare copil, pentru fiecare elev, pentru viitorul şi prezentul fiecărui tînăr cetăţean din Moldova”, a spus Lipschii.
Vlad Bătrîncea, membru al comitetului executiv PSRM a optat pentru transformarea Chişinăului într-un oraş modern şi european. „Doar demiterea prin referendum a lui Dorin Chirtoacă, generatorul fărădelegilor din Chişinău, va schimba situaţia spre bine”, a subliniat Batrîncea, adăugînd că socialiştii elaborează deja un plan de dezvoltare a capitalei.
Stas Vartanean, membru al PSRM a vorbit despre necesitatea menţinerii păcii şi înţelegerii interetnice în Moldova, ţară în care conveţuiesc circa 50 de naţionalităţi şi etnii. De asemenea el a subliniat necesitatea de a uni forţele în faţa pericolului unionismului şi pierderii statalităţii.
Marina Radvan, membru al aripei tinere a PSRM, mişcării de tineret „Garda Tînără” şi-a exprimat indignarea faţă de acţiunile de intimdare a populaţiei de virsta a treia, promovate de actuala putere, faţă de cei care au construit Moldova noastră. Ea a menţionat că graţie acţiunilor socialiştilor au fost colectate mii de semnături în susţinerea iniţiativelor sociale ale socialiştilor.
La finele manifestării a avut loc un concert la care au evoluat trupele „Millenium” şi „Lume”.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33