1 Decembrie 2008 — La baza relaţiilor bilaterale dintre Chişinău şi Bucureşti se găsesc o serie de neînţelegeri cronice legate de dosarul cetăţeniei române, tratatul cadru şi cel privitor la reglementarea frontierelor de stat moldo-române. Pe lângă aceasta fundamentul acestor raporturi este subminat de probleme de natură conjuncturală, cum ar fi Convenţia privind micul trafic la frontieră, deschiderea consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi, la care recent s-au adăugat şi alegerile pentru Parlamentul României extinse şi asupra RM datorită noilor amendamente la legislaţia electorală română. Profilul acestor divergenţe demonstrează că ele nu ţin atât de imperative sistemice, cât mai degrabă rezultă din raţionamente politice interne şi/sau externe ale RM sau ale României (precum şi ale altor actori regionali). Animozitatea „comuniştilor” din RM faţă de România Actuala guvernare a RM continuă să se conducă în construirea relaţiilor cu România după câteva principii esenţiale. Primo, conducerea comunistă pune în centrul atenţiei sale statalismul „moldovenesc”. Din acest considerent România în frunte cu actualul preşedinte, Traian Băsescu, sunt trataţi cu scepticism şi/sau chiar ostilitate de către legiuitorii moldoveni. Demersurile politice oficiale şi acţiunile directe care vizează Românii de pretutindeni, şi în mod special se referă la cetăţenii români actuali sau potenţiali din RM, sunt calificate drept atacuri la statalitatea RM. Sub acest pretext autorităţile moldoveneşti torpilează negocierile cu privire la Tratatul cadru şi cel cu privire la frontierele de stat sau se opun cu vehemenţă iniţiativei române de a deschide consulate româneşti la Cahul şi Bălţi, ceea ce ar putea duce la creşterea numărului de solicitanţi pentru vize, dar în mod special pentru cetăţenia română. Secundo, guvernarea comunistă doreşte să asigure integritatea suveranităţii puterii sale în raport cu România. Or, jurisdicţia instituţiilor moldoveneşti asupra teritoriului şi cetăţenilor RM sunt extrem de sensibile pentru guvernarea comunistă. De aceea, constituirea colegiului pentru Europa de Est şi Asia şi desfăşurarea alegerilor parlamentare româneşti cu antrenarea cetăţenilor români din RM au iritat foarte mult conducerea comunistă. În Comunicatul de presă din 21 noiembrie curent, autorităţile moldoveneşti au solicitat din partea României revendicarea unei aplicabilităţi teritoriale ale legislaţiei sale electorale şi au cerut ca competitorii electorali români să-şi desfăşoare activităţile electorale doar pe teritoriul statului român. Nervozitatea factorilor de decizie de la Chişinău s-a amplificat şi mai mult o dată cu implicarea în campania electorală desfăşurată de Eugen Tomac, candidat pentru Parlamentul României din partea PD-L, a mai multor personalităţi politice din România – europarlamentarii Maria Petre şi Mihaela Popa, alţi reprezentanţi ai politicului românesc din partea PD-L, precum şi a Elenei Băsescu, fiica lui Traian Băsescu. Astfel, prin Nota verbală transmisă de Ministerul de externe moldovenesc celui român, pe data de 26 noiembrie curent, a fost făcut public un semnal de avertizare pentru politicienii români, dar şi reprezentanţii instituţiilor române prezente în RM în calitate de participanţi ai Summitului Iniţiativei Central Europene (Lazăr Comănescu), pentru ca aceştia să se abţină de la declaraţii politice publice în contextul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. În rezultatul acestor mişcări, prim-ministrul român, Călin Popescu-Tăriceanu, a refuzat să participe la lucrările reuniunii ICE, iar Elena Băsescu în loc să se deplaseze la Chişinău, pentru a participa la acţiuni de susţinere a lui Eugen Tomac, a ales în aceste scopuri oraşul Cahul. Desigur, pe lângă aceste avertismente politico-diplomatice, autorităţile moldoveneşti au recurs şi la acţiuni de intimidare caracterizate prin reţinerea mai multor participanţi la campaniile electorale ale candidaţilor pentru Parlamentul României din partea RM. Tertio, motivaţia politico-electorală alimentează într-o anumită măsură comportamentul oficialilor moldoveni în raport cu România şi participanţii la alegerile parlamentare din România. Prin urmare, candidatul din partea PD-l, Eugen Tomac, este susţinut şi îl susţine pe Dorin Chirtoacă, împotriva căruia se aplică o serie de acţiuni pentru a-l defăima şi a-l înlătura din cursa electorală pentru Parlamentul RM din primăvara 2009, chiar dacă acesta se va limita la susţinerea PL (ne referim aici la atacurile aduse la adresa primarului de Chişinău în legătură cu „criza termică” din mun. Chişinău, care a fost creată şi provocată de noua coaliţie majoritară din cadrul Consiliului Municipal Chişinău, condusă de consilierii comunişti, ppcd-işti, psd-işti şi alţii). Or, conducerea comunistă canalizează eforturi considerabile pentru a elimina din jocurile politice moldoveneşti reprezentanţii opoziţiei, în timp ce alegerile parlamentare româneşti, care au generat o anumită “febră” electorală şi în RM, inactivează aceste măsuri. Totodată, Chişinăul oficial este interesat ca acest scrutin să nu se soldeze cu victoria reprezentantului PD-L (adică obţinerea unui rezultate de 50+1), nu numai pentru că programul de guvernare al acestui partid vizează cel mai mult şi mai eficient RM şi problema cetăţeniei, dar şi pentru că aceasta va consolida electoratul Partidului Liberal din Moldova, asigurând un suport puternic pentru Dorin Chirtoacă (simbolul real al luptei anti-comuniste şi al înfrângerii comuniştilor în alegerile pentru Primăria Chişinăului din 2007). De fapt, acţiunile comuniştilor focalizate pe alegerile parlamentare româneşti din RM urmăresc să atenueze efectele curente şi cele potenţiale ale eventualei influenţe româneşti asupra campaniei electorale a alegerilor din RM, dar şi să deposedeze de argumente politico-electorale formaţiunile politice pro-româneşti din RM. România – posibil pericol pentru influenţa rusă în RM ? Diminuarea prezenţei ruse (la nivel geo/politic) se poate prefigura în condiţiile unei combinaţii a transformărilor politice în România şi în RM. Cu toate acestea, statornicirea unor forţe politice româneşti puternic interesate de RM poate conduce la metamorfoza orientării externe a politicului din RM (prin transfer de imagine către forţele politice pro-româneşti din RM, acţiuni de advocacy şi lobby în instituţiile europene etc.). De aceea, victoria Partidului Democrat-Liberal în faţa celorlalte partide din România reprezintă un risc major pentru conducerea comunistă (actualul difuzor al influenţei ruse pe teritoriul RM) în ajunul alegerilor pentru Parlamentul RM din 2009 şi respectiv un atu considerabil pentru acele partide politice pro-româneşti de pe malul stâng al Prutului. Dacă scenariul descris se va derula, atunci anul 2009 va fi unul extrem de critic şi dificil pentru raporturile moldo-române, deoarece autorităţile moldoveneşti îşi vor mobiliza toate energiile pentru a tempera eventuala penetrare a mediului politic moldovenesc de către noua conducere română (care va fi una unitară, consensuală şi coerentă la nivelul tuturor puterilor în stat). Prin intermediul preşedenţiilor sale în cadrul structurilor CSI, guvernarea comunistă va încerca să folosească factorul rusesc pentru a-şi reabilita şi/sau îmbunătăţi imaginea în ochii electoratului, dar şi pentru a înfrunta emergenţa „elementului românesc” în favoarea partidelor de opoziţie pro-româneşti din RM. De asemenea, însăşi Kremlinul va fi cointeresat în atenuarea efectelor alegerilor parlamentare din România (în cazul în care o victorie confortabilă va fi obţinută de PD-L), împrumutând pârghiile sale conducerii comuniste în vederea protejării intereselor sale în RM şi în regiune per ansamblu. Corelaţia dintre rezultatele alegerilor din România şi ulterioara perioadă electorală din RM trebuie evaluată şi prin prisma relaţiilor moldo-comunitare. Astfel, ultimul demers al statelor europene şi a instituţiilor europene (25 noiembrie curent) către autorităţile moldoveneşti au scos în evidenţă atenţia majoră a UE asupra situaţiei politice din RM. Totodată, s-a confirmat faptul că instituţiile europene contează pe viitoarele alegeri din RM şi ar putea face uz în continuare de pârghiile diplomaţiei publice (criticarea indirectă a autorităţilor RM prin intermediul surselor mass-media, ceea ce va avantaja forţele de opoziţie), dar şi de a condiţiona gradul de aprofundare a relaţiilor bilaterale, în vederea asigurării unor alegeri democratice. Datorită acestei situaţii apelurile conducerii RM către Bruxelles vizavi de eventualul comportament al României nu vor avea efectul anterior. Astfel, Chişinăul va conta într-o măsură mai mare pe sprijinul Rusiei şi a retoricii pro-ruse pentru a “combate” fluxurile politice emanate de Bucureşti în susţinerea partidelor moldoveneşti pro-româneşti, acţionând în concomitenţă şi pe filiera “europeană” pentru a nu prejudicia poziţiei sale în clasamentul preferinţelor electoratului autohton. Din cele relatate mai sus putem deduce că rezultatele Alegerilor din România sunt semnificative pentru RM şi în mod indirect pentru bilanţul electoral al scrutinului din RM din primăvara anului 2009. În mod cert acest eveniment politic ar putea să marcheze cursa electorală din RM, de aceea mai mulţi actori interni, dar şi externi, monitorizează îndeaproape desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul României.