Nume
Parola
Vizualizări: 2536
Conferinţă BERD în domeniul comunicaţiilor electronice
chisinau, 27 Septembrie 2012 — La Amman, Iordania, se desfăşoară conferinţa regională în domeniul comunicaţiilor electronice, organizată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare ( BERD). La for au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităților de elaborare a politicilor în domeniul comunicaţiilor și ai organizațiilor internaționale din întreaga regiune BERD, analişti,experţi, investitori din acest sector, furnizori de servicii și operatori de rețea.

În total , participă delegaţi din 23 de ţări din regiunea sud-est europeană si mediteraneană , între care Croaţia, Slovenia, Estonia, Rusia, România, Moldova, Ucraina. R. Moldova este reprezentată la reuniune de viceministrul TIC Mihaela Iacob şi consilierul ministrului TIC Violeta Epureanu.

Conferința de la Amman este o oportunitate pentru părțile interesate din domeniul comunicaţiilor , atât din sectorul public ,cât și din cel privat, de a discuta probleme de stringentă actualitate . Subiectul-cheie dezbătut la conferinţă este îmbunătăţirea cadrului de politici pentru dezvoltarea sectorului TIC în condiţiile în care toate domeniile , social,economic, educativ, cultural, migrează la tehnologiile digitale. Acest fapt deschide posibilităţi sporite pentru afaceri si investiţii, solicită tot mai mult regulatorilor de piaţă să stimuleze concurenţa şi să creeze cadrul normativ pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor în beneficiul consumatorilor.

Timp de două zile, 26-27 septembrie, la Amman se discută despre beneficiile şi efectele investiţiilor în sector, rolul guvernului în atragerea investiţiilor private, raporturile stat –regulator - sector privat, tendinţele pieţei comunicaţiilor electronice din UE şi posibilele interconexiuni cu piaţa Orientului Mijlociu.

Printre problemele de pe piața de comunicații electronice au fost evidenţiate barierele în calea investițiilor, accesul şi partajarea infrastructurii, liberalizarea sectorului , asigurarea accesului liber la servicii de comunicații electronice, condiţii inerente pentru o societate modernă, dinamică și transparentă. Prezentările de la reuniune vor fi urmate de dezbateri la care vor participa experți şi moderatori cu experiență din domeniul comunicaţiilor.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare şi-a extins mandatul şi proiectele de suport pentru procesele economice în regiunea sud-est mediteraneană în anul 2011. BERD este o organizaţie financiară internaţională, care finanţează proiecte în 29 de ţări din Europa şi Asia Centrală. Scopul organizaţiei este susţinerea sectorului privat şi a procesului de tranziţie la democraţie şi economia de piaţă.