Vizualizări: 3735
Noul Coordonator Rezident al ONU în Republica Moldova și-a prezentat scrisorile de acreditare
CHISINAU, 7 Septembrie 2012 — Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al Organizației Națiunilor Unite și Reprezentant Permanent al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), și-a prezentat scrisorile de acreditare în cadrul unei întrevederi cu Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova.
Dna Harrington-Buhay este reprezentantul desemnat de Secretarul General ONU în Republica Moldova și lider al echipei de țară a ONU, avînd un rol esențial în coordonarea activităților și operațiunilor de dezvoltare ale ONU. În calitate de Reprezentant permanent PNUD, Dna Harrington-Buhay este responsabilă pentru activitatea și proiectele Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
În cadrul întrevederii, președintele Timofti și Dna Harrington-Buhay au făcut o retrospectivă a celor 20 de ani de cooperare dintre Republica Moldova și Națiunile Unite. Ei au discutat progresele remarcabile în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și acțiunile ce pot contribui la intensificarea procesului de integrare europeană a țării, precum și consolidarea statului de drept și asigurarea drepturilor omului pentru toți. Referindu-se la seceta din anul curent, Dna Harrington-Buhay a menționat despre asistența ONU în evaluarea impactului acesteia asupra agriculturii și grupurilor vulnerabile. Ea a reiterat angajamentul ONU de a lucra împreună cu alți parteneri pentru consolidarea rezistenței țării la dezastrele naturale și schimbarea climei.
“Desemnarea în calitate de Coordonator Rezident ONU în serviciul Republicii Moldova este un privilegiu enorm pentru mine. Avînd la bază acești 20 de ani de cooperare, voi sprijini Guvernul și oamenii din Moldova în realizarea viitorului pe care și-l doresc”, a spus Nicola Harrington-Buhay în cadrul întâlnirii. “Echipa ONU va continua activitatea sa spre atingerea scopului comun de a asigura o viață mai bună pentru toți oamenii din Moldova”.
Înainte de a fi numită în această funcție în Republica Moldova, Nicola Harrington-Buhay a activat în calitate de Director adjunct al oficiului ONU/PNUD din Bruxelles, coordonând angajamentul și cooperarea PNUD în domeniul politicilor de dezvoltare cu instituțiile Uniunii Europene.
Originară din Marea Britanie, Dna Harrington-Buhay a lucrat pentru ONU și PNUD în Serbia și Muntenegru, Nicaragua, Malawi şi Argentina. În calitate de Director PNUD pentru mobilizarea fondurilor la New York, a contribuit mult la implementarea reformelor interne ale organizației. Înainte de a se alătura Organizaţiei Naţiunilor Unite, ea a lucrat pentru Bank of England, specializîndu-se în liberalizarea comerţului în serviciile financiare şi soluţii pentru datoriile Americii Latine.
Nicola Harrington-Buhay deţine titlul de Master în Administraţie Publică a Școlii de Business din Warwick, Master în științe (economice), Politicile Economiei Mondiale a Școlii de Științe Economice din Londra (London School of Economics) și este licențiată în Științe Europene, Universitatea din Hull. Ea a este co-autoare a cercetărilor privind pregătirile Marii Britanii pentru integrarea europeană, și valoarea publică şi leadership în situații de post-criză. Nicola Harrington-Buhay este membru al consiliilor consultative academice internaționale privind multilateralismul şi multi-polaritatea, şi absolventă a programului internațional al Universității din Yale.
Organizația Națiunilor Unite și-a început activitatea în Republica Moldova prin intermediul programelor și agențiilor sale specializate după aderarea țării la ONU în 1992. Peste 20 de agenții, fonduri și programe ONU activează în Moldova, contribuind la realizarea priorităților de dezvoltare ale țării.
Noul Cadru de Parteneriat ONU - Republica Moldova “Spre unitate în acțiune” pentru anii 2013-2017 susține prioritățile și obiectivele de dezvoltare ale Moldovei în trei domenii importante: (1) guvernarea democratică, justiția, egalitatea și drepturile omului; (2) dezvoltarea umană și incluziunea socială; și (3) mediu, schimbările climatice și gestionarea riscului de dezastre naturale.
Mai multe despre activitatea ONU în Moldova: www.un.md
--------------------
Ludmila Tiganu
Communications Specialist
United Nations Resident Coordinator Office
131, 31 August 1989 Str., Chisinau, MD2012
Republic of Moldova
ludmila.tiganu@one.un.org
Tel. (373 22) 269 112, 220 045
www.un.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33