Nume
Parola
Vizualizări: 2700
Igor Dodon a participat la sărbătoarea „Ultimului sunet” la un liceu din Chişinău cu predare în limbă rusă
31 Mai 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a fost oaspetele de onoare la festivitatea consacrată „Ultimului sunet” de la Liceul Dmitrie Cantemir din capitală.
Într-o atmosferă solemnă cu emoţii şi lacrimi de bucurie, flori, baloane şi porumbei – elevii, părinţii şi pedagogii liceului s-au adunat în curtea şcolii pentru a marca această sărbătoare excepţională.
În cuvîntul său de felicitare Igor Dodon a menţionat că astăzi trăieşte emoţii deosebite, mai ales că se împlinesc 20 de ani de cînd a absolvit şcoala din satul natal Sadova.
Liderul Partidului Socialiştilor a felicitat absolvenţii instituţiei cu sărbătoarea, menţionînd că aceştia trebuie să poarte în suflet recunoştinţa faţă de pedagogii şi părinţii care i-au condus pe drumul cunoştințelor şi al vieţii. Igor Dodon a exprimat încrederea că bagajul de cunoştinţe, pe care ei l-au primit în clasele liceului cu una din cele mai istorice denumiri din Chişinău, le va fi de mare folos în viitor.
„Sînteţi din neamul lui Cantemir şi aceasta trebuie să vă motiveze să faceţi o alegere corectă şi să fiţi de folos acestei ţări. Sînt convins că aveţi un viitor frumos aici în Moldova!”, a spus Igor Dodon.
În altă ordine de idei, dl Dodon şi-a exprimat regretul că guvernarea actuală întreprinde acţiuni de optimizare a şcolilor, subliniind că în aceste condiţii pentru PSRM devine prioritară susţinerea şcolilor cu predare în limbă rusă.

Cu prilejul sărbătorii Igor Dodon a donat instituţiei un televizor LCD.