Nume
Parola
Vizualizări: 6434
Consiliul de Presă va examina încălcarea normelor de etică jurnalistică în reflectarea mediatică a presupusului viol la staţiunea Râşnov din România
Chisinau, 6 Ianuarie 2012 — Consiliul de Presă din Republica Moldova informează că marţi, 10 ianuarie 2012, cu începere de la 11.00, va avea loc şedinţa Consiliului de Presă (locul desfăşurării: Cantina Cancelariei de Stat, Sala „Europeană” / Chişinău, str. Mateevici 79, vizavi de blocul central al Universităţii de Stat din Moldova). În cadrul şedinţei va fi examinată autosesizarea Consiliului de Presă privind încălcarea normelor de etică jurnalistică de către instituţiile mass-media din R. Moldova în reflectarea presupusului viol la staţiunea Râşnov din România. Consiliul de Presă s-a autosesizat în acest caz pe baza propriilor observaţii, dar şi ca urmare a sesizărilor din partea consumatorilor de produse mass-media.

Şedinţele Consiliului de Presă din Republica Moldova sunt publice.