Nume
Parola
Vizualizări: 4490
IDIS „Viitorul” a fost nominalizat la PASOS Think-Tank Awards pentru studiul pe finanţarea campaniei electorale pentru alegerile generale anticipate din 28 noiembrie 2010
1 Decembrie 2011 — IDIS „Viitorul” a fost decernat de către juriul desemnat de reţeaua centrelor intelectuale PASOS (Asociaţia de Institute de Politici al Societăţii Deschise) pentru studiul de politici publice „Finanţarea partidelor politice: între transparenţă şi obscuritate”, prezentat public la 6 decembrie 2010. Acest subiect este în vizorul cercetătorilor IDIS, care au elaborat o metodologie proprie de analiză a veniturilor şi cheltuielilor raportate de concurenţii electorali, care sunt contrapuse unui buget simulat de campanie, pentru a estima astfel cheltuielile şi veniturile neoficiale.

Astfel, experţii IDIS au aplicat acelaşi mecanism de analiză şi pentru campaniile pentru alegerile generale din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, dar şi pentru alegerile locale din 5 iunie 2011. De fiecare dată, au fost punctate aceleaşi deficienţe sistemice, lacune legislative şi procedurale, care permit concurenţilor electorali să se eschiveze de la a raporta toate categoriile de cheltuieli. Mai mult, IDIS a fost şi rămâne angajat în eforturile de optimizare a Codului electoral.

Studiul „Finanţarea partidelor politice: între transparenţă şi obscuritate” a fost înaintat de către echipa IDIS la concursul PASOS „Think-Tank Awards 2010”. În urma parităţii de voturi a juriului, s-a decis de a acorda două nominalizări: pentru IDIS „Viitorul” şi ONG-ul leton PROVIDUS, fără a acorda premiul mare.

De-a lungul timpului, IDIS „Viitorul” şi-a făcut numeroşi parteneri (locali şi internaţionali), bucurându-se de respectul lor, în cadrul unor reţele internaţionale din care face parte (PASOS, EPIN, Stockholm Network, etc). IDIS este singura organizaţie din Republica Moldova nominalizată într-un clasament global efectuat de Programul pentru Think-tank-uri şi Societate Civilă al Universităţii din Pennsylvania, SUA.

De-a lungul timpului, IDIS „Viitorul” a furnizat numeroase evaluări pertinente Consiliului Europei, OSCE/ODIHR, Freedom House, Global Integrity Survey, Beterlsmann Transformation Index, reuşind totodată să monitorizeze implementarea reformelor şi intervenind adeseori cu recomandări de politici, propuneri şi iniţiative.