Vizualizări: 4396
Dezvoltarea socio-economică a Găgăuziei: probleme, tendinţe şi perspective
28 Noiembrie 2011 — La 29 noiembrie 2011, ora 10:00, se va desfăşura conferinţa „Dezvoltarea socio-economică a Găgăuziei: probleme, tendinţe şi perspective”. La eveniment vor fi examinate cele mai semnificative probleme socio-economice de dezvoltare regională şi rezultatele principale obţinute în urma proiectelor implementate de IDIS „Viitorul” în perioada 2007-2011 în UTA Găgăuzia.
Evenimentul va avea loc în incinta sălii de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, aflat pe adresa: Chişinău, Iacob Hîncu 10/1. La conferinţă şi-au dat acordul să participe başcanul UTAG, Mihail Formuzal, deputaţi în Parlamentul RM, oficiali de la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale, centrelor intelectuale şi mass-media.
Evenimentul respectiv se desfăşoară în cadrul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea strategiei de dezvoltare socio-economică a UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-MOLDOVA” iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS “Viitorul”.
Totodată, la conferinţă se vor trage concluzii privind implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii pentru 2009-2015, desfăşurarea proiectelor economice şi sociale. De asemenea, participanţii se vor referi la priorităţile în activitatea Agenţiei de Dezvoltare Regională din Comrat, creată pentru a gestiona proiecte de dezvoltare.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33