Nume
Parola
Vizualizări: 4536
Deputaţii AMN propun o lege privind minimul de existenţă în Moldova
Chisinau, 30 Octombrie 2008 — La 28 octombrie curent, deputaţii AMN, Alexandru Oleinic şi Nicolae Deatovschi, au depus în Parlamentul RM o iniţiativa legislativă cu privire la minimum de existenţă în Republica Moldova. “Dacă ne referim la datele statistice ale salariilor diferitor categorii de populaţie, constăm că diferenţele sunt incomparabile: dacă remunerarea medie a unui salariat este de 2462 de lei, atunci a unui angajat din sfera bugetară este de doar 1874 lei – cu aproape 800 mai puţin decât cei antrenaţi în sectorul real al economiei. Un angajat din agricultură primeşte un salariu mediu de 1098 lei, iar pensionarii o pensie medie de 550 lei.”, a declarat deputatul AMN, Alexandru Oleinic. “Problema discriminării unor categorii de populaţie în raport cu altele există. Şi acest lucru are loc din cauza metodologiei de calculare a salariului diferenţiat pe categorii de salarizare. După aprobarea proiectului de Parlament, Guvernul va fi obligat să coreleze salariul minim garantat cu cuantumul minimului de existenţă, care va fi calculat anual în baza normelor metodologice aprobate de guvern. (…) Suntem convinşi că prin ajustările propuse în proiect se va reuşi ridicarea nivelului de trai al populaţiei cu venituri mici şi se va pune punct practicilor populiste şi preelectorale de majorări de salarii”, mai adăugă deputatul AMN. Sursa: UNIMEDIA