Nume
Parola
Vizualizări: 2734
16.12.2010 Buletin IDIS: Semnarea tratatului privind regimul de frontieră cu România readuce în prim-plan scăpările din Constituţia RM
16 Decembrie 2010 — Pe parcursul a două decenii, problema semnării Tratatului de bază cu România a fost contestată şi discutată până la epuizare, învăluită cu acuzaţii emoţionale. Pentru a readuce discuţia din făgaşul divergenţelor lingvistice şi istorice la cel de ordin tehnic, autorităţile moldovene şi cele române, cu concursul Occidentului, au optat pentru semnarea unui Tratat privind regimul de frontieră. Însă, se pare că şi pe domeniul strict tehnic tratatele moldo-române sunt urmărite de pecetea fatalităţii. Pe de o parte, avem demersul preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu cu privire la neconstituţionalitatea tratatului din 8 noiembrie, iar pe de alta – reticenţa diplomaţilor francezi, care şi-ar fi dorit să vadă încheiat un Tratat de frontieră, care să prevadă o recunoaştere mai amplă a hotarului de la Prut.

Cert este că demersul care invocă neconstituţionalitatea tratatului din 8 noiembrie curent se inspiră din ideea preeminenţei Preşedintelui în materie de politică externă, fapt confirmat de Constituţie. În acelaşi timp, Legea cu privire la Guvern şi Legea privind tratatele internaţionale oferă prim-ministrului suficiente prerogative pentru a ocoli preşedintele RM. De exemplu, articolul 10 al Legii privind tratatele internaţionale permite prim-ministrului exercitarea oricărui act referitor la semnarea tratatelor internaţionale, fără prezentarea deplinelor puteri. De aceea, eventualul refuz de a accepta tratatul în forma sa actuală de către preşedintele RM ar constituit un precedent periculos. Astfel, se impune urgenţa racordării unui şir de legi în care prim-ministrul dispune de aceleaşi prerogative ca şi preşedintele la prevederile constituţionale.

La aceste concluzii ajung experţii IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârţă şi Cornel Ciurea, în analiza intitulată „De la un tratat de bază la un tratat privind regimul de frontieră”. Analiza este inclusă în Buletinul de Politică Externă, produs cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova şi al the National Endowment for Democracy.

Buletinul de Politică Externă al Moldovei reprezintă o serie de analize succinte, scrise de experţii locali şi internaţionali, dedicate celor mai importante subiecte ce ţin de politica externă a Moldovei, schimbărilor majore din regiunea Mării Negre, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de consolidare a păcii din regiune. Buletinul are atât scopul de a crea o platformă comună de discuţii, cât şi de a crea o comunitate de experţi, comentatori, oficiali şi diplomaţi care sunt preocupaţi de perspectivele de integrare europeană a Moldovei. Totodată, acest produs îşi propune să ofere analiştilor şi diplomaţilor moldoveni o tribună veritabilă pentru dezbaterea celor mai interesante şi controversate opinii care ar putea ajuta Moldova să-şi găsească calea spre Uniunea Europeană.

Pentru abonare la buletin, expediaţi un mesaj la laura.bohantov@viitorul.org.

Descărcaţi cea de-a paisprezecea ediţie a Buletinului de politică externă la:

http://viitorul.org/public/3134/ro/Policy_Statewatch14_ro.pdf