Nume
Parola
Vizualizări: 2734
Monitorul Social: Cine are grijă de sănătatea persoanelor în etate în Republica Moldova?
19 Octombrie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta miercuri, 20 octombrie 2010, ora 10:00, cea de-a cincea ediţie a unui nou produs IDIS – Monitorul Social. Genericul acestui număr este „Necesităţi în dezvoltarea unui sistem naţional de asistenţă medicală pentru persoanele vârstnice”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1. La prezentare sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, deputaţi din Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie, reprezentanţi ai sectorului asociativ, organizaţiilor internaţionale şi jurnalişti.

Autorii au analizat spectrul de servicii publice şi oferite de sectoarele privat şi privat non-profit din domeniul asistenţei medicale pentru persoanele în etate, insistând pe calitate, preţ şi grad de accesibilitate. Totodată, studiul are în vizor şi cadrul normativ şi politicile din acest sector, estimând implicaţiile îmbătrânirii demografice asupra sistemului de sănătate publică.

Monitorul Social reprezintă un produs trimestrial al IDIS „Viitorul”, care surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Buletinul apare cu suportul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.