Nume
Parola
Vizualizări: 7183
141 pensionari din Bălţi şi-au primit pensiile diminuate din cauza unor scheme frauduloase ale lucrătorilor poştali. Suma delapidată - peste 100 000 lei
25 August 2010 — Pe parcursul anilor 2009 – 2010 mai mulţi pensionari din Bălţi nu şi-au primit pensiile sau le-au primit diminuate considerabil. Aceasta din cauza că cinci lucrători ai ÎS „Poşta Moldovei”, filiala Bălţi, ar fi pus în aplicare o schemă dubioasă de falsificare a semnăturilor din borderouri şi dispoziţiile de plată. Prin urmare, unii pensionari nu şi-au ridicat, în general, pensiile pentru cîteva luni, iar alţii le-au primit micşorate. Suma prejudiciului cauzat bătrînilor din Bălţi s-a ridicat la 108 117 lei.

În acest sens Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, direcţia generală teritorială Nord, a demarat un control privind delapidarea mijloacelor bugetare încredinţate persoanelor responsabile din cadrul Centrului de poştă Bălţi filiala ÎS „Poşta Moldovei”.
Pe parcursul acestei săptămâni, CCCEC a audiat lucrătorii poştali vizaţi, care au dat explicaţii pe marginea cazului, confirmînd faptul falsificării semnăturilor şi diminuării sumelor dispuse spre achitare.

În paralel vor fi audiate şi victimele acestei fărădelegi.
Ofiţerii anticorupţie au pornit astăzi, 25 august 2010, o urmărire penală în temeiul art.191 al.2 Cod penal al Republicii Moldova - „delapidarea averii străine”.

Dacă vor fi găsite vinovaţi, lucrătorii poştei riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Serviciul de presă al CCCEC