Nume
Parola
Vizualizări: 3252
IDIS „Viitorul” va coopera cu Serviciul Vamal la combaterea corupţiei şi creşterea încrederii în activitatea vamală
Chisinau, 4 August 2010 — IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Serviciul Vamal, a lansat azi, 4 august 2010, un proiect de combatere a corupţiei şi creştere a încrederii cetăţenilor, în special a agenţilor economici, în activitatea vamală. Astfel, va fi relansată o linie de încredere la care vor putea fi sesizate actele de corupţie. De asemenea, va fi promovată activitatea Consiliului Civic de pe lângă Serviciul Vamal – platformă de consultare care va fi susţinută în cadrul proiectului implementat de IDIS „Viitorul”. Iniţiativa este finanţată de Fundaţia Est-Europeană.

Consiliul Civic include deopotrivă colaboratori ai organului vamal şi reprezentanţi ai celor mai reprezentative asociaţii de business, dar şi experţi non-guvernamentali, jurnalişti economici. „Ne bucură foarte mult că actuala conducere a Serviciului Vamal pune preţ pe comunicarea cu agenţii economici şi experţii în administrarea vamală. Această abordare profesionistă, dar şi componenţa reprezentativă a acestui Consiliu, dar şi faptul că în el vor fi alese persoane care stăpânesc domeniul vamal, vor face eficientă activitatea sa.”, explică coordonatorul de proiect de la IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga. Astfel, misiunea Consiliului Civic de pe lângă Serviciul Vamal va fi de a reacţiona la sesizările pe cazuri de corupţie, dar şi de a se asigura că deciziile care se iau în domeniul administrării vamale sunt consultate cu mediul de business şi societatea civilă.

La rândul său, directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, a afirmat cu ocazia lansării oficiale a proiectului că obiectivul prevenirii şi combaterii corupţiei este unul prioritar pentru reformarea sistemului vamal: „Serviciul Vamal şi-a asumat cu deplină responsabilitate îndeplinirea întregului spectru de măsuri în vederea reducerii nivelului corupţiei şi punerii unui nou accent pe etica profesională. Totodată, considerăm, că pentru a lupta cu acest fenomen, trebuie mobilizată întreaga societate şi pentru o mai mare eficacitate, eforturile noastre trebuie să fie susţinute din partea societăţii civile. Drept dovadă serveşte dezvoltarea parteneriatului între Serviciul Vamal, organizaţiile neguvernamentale şi comunitatea de afaceri. Sunt convins că acordul semnat astăzi ne va oferi multiple oportunităţi de cooperare bilaterală şi că implementarea proiectului se va materializa în acţiuni concrete şi rezultate palpabile”.

Astfel, IDIS „Viitorul” şi Serviciul Vamal au semnat un Acord de colaborare, care va fi valabil şi după finalizarea proiectului, care durează un an. Asta în condiţiile în care preocuparea IDIS faţă de sectorul vamal nu se rezumă la combaterea corupţiei, experţii economici ai Institutului fiind cei care au analizat situaţia din comerţul exterior, insistând pe facilitarea şi stimularea traficului de mărfuri şi a cetăţenilor prin punctele de trecere a frontierei de stat.

Tot în cadrul proiectului „Intensificarea cooperării Serviciului Vamal cu societatea civilă în vederea prevenirii corupţiei” vor fi organizate cursuri de etică şi integritate morală pentru colaboratorii vamali. Asta pentru a-i face mai puţin vulnerabili la propunerile tentante ale unor cetăţeni insistenţi şi a le prezenta modele de comportament de urmat în asemenea situaţii.

Fiindcă corupţia e un act care implică atât pe cel care ia mită, dar şi pe cel care o oferă, IDIS „Viitorul” va concepe o campanie de comunicare publică, care va promova mesaje de tipul „a da mită este o ruşine”. Posterele şi abţibildurile amplasate la toate punctele de trecere a frontierei vor ilustra gravitatea şi caracterul contagios al flagelului corupţiei. Campania anti-corupţie va fi articulată şi prin o serie de articole de presă şi interviuri la radio şi TV.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Intensificarea cooperării Serviciului Vamal cu societatea civilă în vederea prevenirii corupţiei”, susţinut financiar de Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Fundației Eurasia, Sida/Asdi, DANIDA, USAID și/sau Guvernului American.