Nume
Parola
Vizualizări: 3813
Respectarea drepturilor omului e un pas mare spre o societate mai bună...
m.Balti, 14 Iulie 2010 — AO ,, Pro Cooperare Regională “ a desfășurat o tabără tematică pentru tineri în perioada 11 - 14 iulie 2010. Tabăra a fost organizată în cadrul Clubului tinerilor ,,CASA” (proiectul DRUM), care este susţinut financiar de Fundația HEKS Moldova, la Centrul ,, Prietenia “ din r-ul Dubăsari. Programul de instruire a avut ca scop dezvoltarea la 20 tineri din raioanele Rîșcani, Fălești, Glodeni şi m.Bălţi a abilităţilor de utilizare a metodelor efective şi creative de promovare a drepturilor copilului. Tinerii au avut un program diversificat, care a cuprins sesiuni de training, au fost aplicate metode inovatoare de predare a drepturilor bazate pe jocuri interactive, vizionarea filmului instructiv„ Cunoaște-ți drepturile”, oferit de Asociaţia Obştească INTECO.
În chestionarele de evaluare tinerii au menţionat:

,, Ne-am gîndit la multe iniţial, dar n-am ştiut că va fi atît de placut să înveţi, să-ţi petreci timpul împreună. Ne-a placut faptul că am învăţat prin jocuri, participînd la ele am simţit cît de importantă este îndrumarea părinţilor, protecţia copiilor fără familie, a copiilor cu nevoi speciale, cît de atenţi trebuie să fim la drepturile copilului. Am înţeles cît de uşor pot fi încalcate drepturile unui copil, fără să observi, fără să te gîndeşti…”

,, Am descoperit că cunoşteam superficial prevederile Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Copilului, chiar uneori drepturile mele îmi erau încălcate sau nu le respectam nici eu pe ale colegilor, din simplul motiv că nu le ştiam...”

,, Am discutat despre drepturile copilului la timp liber, la odihnă, recreare şi exprimare liberă. Ne-am simţit liber, a fost o atmosferă prietenoasă, am lucrat unit. Ne-am făcut noi prieteni, i-am revăzut pe cei vechi, am învaţat prin intermediul jocurilor distractive, iar materialul a fost pe înţelesul tuturor. Este foarte important ca fiecare copil să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile...”

,, Suntem foarte mulţumiţi că anume noi am avut posibilitatea să fim selectaţi ca participanţi. Ştiindu-ne drepturile, ne cunoaştem pe noi mai bine. Am mai învăţat că respectarea drepturilor omului e un pas mare spre o societate mai bună. După această experienţă dobîndită vom schimba cred că mai multe lucruri în viaţă. Evident că schimbarea unei mentalități invechite în țara noastră este foarte dificil de realizat, dar nu imposibil. Avem şi noi, tinerii, un cuvînt de spus pentru a transforma spre bine societatea noastră...”

Putem afirma cu certitudine că scopul taberei a fost atins si realizat pe deplin , datorită tinerilor care s-au implicat activ în toate activităţile propuse.

Natalia Postolachi,
coordonator program AO Pro Cooperare Regională.