Vizualizări: 5119
PDM salută ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități
9 Iulie 2010 — Partidul Democrat din Moldova salută ratificarea, de către Parlament, a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Considerăm că, deși cu întârziere, ratificarea Convenției și, respectiv implementarea prevederilor sale, va asigura o abordare nouă a persoanelor cu dizabilități, care ar permite integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale. Ratificarea cât mai grabnică a Convenției, precum și implementarea acesteia în practică, sunt obiective ce și-a găsit reflecția în Agenda sociala, lansată recent pentru discuții de către Partidul Democrat din Moldova.
Această Convenţie nu este un document internaţional tocmai obişnuit. Ea fixează şi transpune în norme una dintre cele mai importante schimbări în întreaga lume, în ultimele decenii, transformare ce este legată de o schimbare de paradigmă în domeniul dizabilităţii: de la un model medical şi de asistenta sociala (protector) de abordare a dizabilităţii, la un model social, de incluziune socială, concentrându-se asupra drepturilor, egalităţii de şanse şi participării depline a persoanelor cu dizabilităţi în viaţa economică şi socială a comunităţii.
A devenit clar pentru toată lumea că avem nevoie de o politică incluzivă, care să vină pentru a scoate toate barierele existente şi stigmatizarea persoanelor cu dizabilităţi. S-a în eles că a trecut deja timpul când politicile se axau mai mult pe îngrijiri instituţionale/rezidenţiale, recuperare medicală şi beneficii sociale. Este timpul ca dizabilitatea să fie abordată dintr-o noua perspectivă - din perspectiva drepturilor omului. Caritatea nu este suficientă pentru redresarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi.
Partidul Democrat din Moldova își exprimă speranța că, în procesul de implementare a Convenției, nu vor fi întâminate impedimente care au existat în procesul de ratificare a acestui document.
Totodată, PDM se va angaja plenar în activitățile ce țin de implementarea Convenției, în scopul asigurării realizării depline a prevederilor sale.

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33