Vizualizări: 2578
Un profesor universitar francez va ţine o prelegere publică despre politica externă a Franţei în Uniunea Europeană şi Europa de Sud-est
8 Iulie 2010 — IDIS „Viitorul” organizează luni, 12 iulie 2010, dezbateri cu Profesorul Philippe Claret, de la Universitatea Montesquieu Bordeaux IV. Tematica discuţiilor este „Politica externă a Franţei: relaţia cu Uniunea Europeană şi Europa de Sud-est”.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00 în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, situat pe str. Iacob Hîncu 10/1, MD-2005, Chişinău. Va fi asigurată traducerea franceză – română. La dezbateri sunt invitaţi să participe tineri lideri de opinie, precum şi reprezentanţi ai sectorului asociativ şi mass-media.
Profesorul Philippe Claret, care este şi directorul Centrului de Studii şi de Cercetare a Balcanilor, a mai făcut o prezentare la IDIS „Viitorul” în iunie 2009 pe politicile Uniunii Europene pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. Şi de această dată, prelegerea sa va fi urmată de o sesiune de întrebări.
Timp de trei ani, aproximativ 900 de tineri au participat la dezbaterile europene ale IDIS, interacţionând direct cu reprezentanţi ai autorităţilor publice, misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale. Prin facilitarea comunicării dintre tinerii lideri şi persoane oficiale din afara Republicii Moldova, IDIS „Viitorul” îşi propune să alimenteze preocuparea tinerei generaţii faţă de provocările majore de ordin politic, economic şi social.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33