Nume
Parola
Vizualizări: 4072
NUMAI PATRU DEMNITARI ŞI-AU SCOS LA VEDERE VENITURILE ŞI PROPRIETĂŢILE PE PAGINILE WEB ALE INSTITUŢIILOR PE CARE LE CONDUC
Chisinau, 23 Martie 2010 — Asociaţia Presei Independente (API) continuă campania „AVERE LA VEDERE”, prin care promovează transparenţa averii şi veniturilor demnitarilor de stat. În perioada 16-23 martie 2010, API a monitorizat în ce măsură este respectat art. 13 al Legii nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor etc. care prevede obligativitatea plasării declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate pe site-urile oficiale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cel târziu pe 3 martie 2010 şeful statului, deputaţii, membrii Guvernului, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, preşedintele Curţii de Conturi, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, primarii de oraşe şi sate şi preşedinţii de raioane erau obligaţi să-şi scoată averile la vedere. Articolul 13 din Legea nr.1264 prevede expres că declaraţiile de avere „se publică anual în mijloacele de informare în masă republicane sau locale, precum şi pe paginile web oficiale: a Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorităţi ori instituţii publice centrale şi locale”. Prin urmare, Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2009 a şefului statului trebuia plasată pe site-ul Preşedinţiei, a deputaţilor – pe pagina web a Parlamentului, a miniştrilor – pe site-ul Guvernului etc.

Concluziile monitorizării: majoritatea conducătorilor instituţiilor de stat nu ţin cont de prevederile art.13 din Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat. La data de 23 martie a.c. doar patru demnitari de stat şi-au scos averea la vedere pe paginile web ale instituţiilor pe care le conduc. Este vorba de:
- guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan (http://www.bnm.md/md/nbm_organization);
- directorul Serviciului Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai (http://www.sis.md/md/Declara%C5%A3ii/);
- primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă (http://chisinau.md/declaratiideavere);
- ex-preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu
(http://www.csj.md/admin/public/uploads/Declara%C5%A3ia%20de%20venituri%20a%20Pre%C5%9Fedintelui%20CSJ%20pentru%20anul%202009.pdf).
Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii, miniştrii şi alţi înalţi demnitari de stat nu se grăbesc să-şi publice pe paginile web oficiale Declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2009, aşa cum prevede articolul 13 al Legii nr.1264 din 19.07.2002.

API solicită Comisiei Centrale de Control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate să respecte întocmai prevederile legislaţiei în vigoare privind declararea şi controlul veniturilor şi proprietăţilor demnitarilor de stat, funcţionarilor publici etc. şi să facă publice declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale înalţilor demnitari şi funcţionari de stat.

Telefon pentru relaţii: 22-09-96