Vizualizări: 4368
DANKO, Centrul prietenos copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mixte
Bălţi, 19 Februarie 2010 — Centrul pentru copii şi tineri cu dizabilităţi severe DANKO din Bălţi a prestat în 2009 servicii pentru 29 de copii şi tineri, precum şi pentru familiile acestora. Aceştia s-au bucurat de suportul şi dragostea celor 24 de angajaţi ai instituţiei.
Centrul DANKO, conform raportului de activitate pe anul 2009, şi-a canalizat activitatea în baza a trei programe: reabilitarea medico-psiho-socială; dezinstituţionalizarea şi incluziunea socială; susţinerea integrităţii fiziologice.
Psihiatrii şi psihologii Centrului au acordat consultanţă şi consiliere beneficiarilor direcţi şi indirecţi – rudelor şi familiilor suferinzilor, aceştia fiind antrenaţi şi în activităţi de terapie ocupaţională şi reabilitare.
Centrul DANKO s-a implicat în derularea a două programe susţinute de donatori externi - „Susţinerea reformei în Sănătate Mintală” (susţinut de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Colaborare în Moldova) şi Programul privind dezvoltarea şi testarea apartamentelor protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală (susţinut de Delegaţia Uniunii Europene în Moldova). Graţie acestor proiecte a fost posibilă utilarea Centrului şi procurarea echipamentului pentru reabilitarea psiho-socială a beneficiarilor.
Angajaţii Centrului au beneficiat de instruire în cadrul unor seminarii şi traininguri, organizate la instituţie sau în afara acesteia.
Centrul „Danko” a fost deschis cu susţinerea Asociaţiei SOMATO şi suportul financiar al Guvernelor Suediei şi R. Moldova cu asistenţa tehnică a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova. Inaugurarea oficială a instituţiei s-a produs la 6 octombrie, în cadrul „Săptămânii Sănătăţii Mintale în Moldova”.
* * *
• Informaţii suplimentare despre Centrul DANKO sunt disponibile pe pagina web: http://www.somato.md.

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33