Nume
Parola
Vizualizări: 4959
Consultări politice moldo-finlandeze la Chişinău
Chisinau, 17 Decembrie 2009 — Directori ai ministerelor de externe din Republica Moldova şi Finlanda s-au întâlnit în această săptămână la Chişinău în vederea desfăşurării de consultări politice. Primind grupul de experţi finlandezi,  dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,  a remarcat importanţa dezvoltării continue a dialogului bilateral dintre cele două  ţări şi a salutat decizia Finlandei de aderare la Centrul Comun de Vize începând cu 1 octombrie anul curent. Cu referire la priorităţile agendei bilaterale,  au fost reiterate solicitarea de  sprijin pentru realizarea obiectivului  de integrare europeană a Republicii Moldova şi importanţa negocierii Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE.

Abordând  subiectul transnistrean,  experţii au subliniat rolul Misiunii Uniunii Europene  de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM) şi au salutat prelungirea mandatului  misiunii pentru o perioadă de încă doi ani, începând cu 1 decembrie 2009. Delegaţia moldovenească  a exprimat speranţa privind contribuţia Finlandei la activitatea misiunii.

Diplomaţii moldoveni au evidenţiat acţiunile întreprinse de Guvern în vederea implementării   reformelor  privind  consolidarea capacităţilor instituţionale. Partea finlandeză  şi-a exprimat disponibilitatea să ofere servicii de consultanţă în domeniul integrării europene, reformelor sectoriale, eficienţei energetice, business-ului mic şi mijlociu.  De asemenea, a fost  relevată posibilitatea Guvernului finlandez de a finanţa, în 2010, proiecte bilaterale în domeniile social,  mass-media şi combaterii traficului de fiinţe umane.

Partea finlandeză a exprimat disponibilitatea ministrului de externe, Alexander Stubb, de a efectua o vizită în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor.

Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul