Vizualizări: 2798
Declaraţia lui Vasile Tarlev, presedintele Uniunii Centriste din Moldova
Chisinau, 19 Noiembrie 2009 — Vin cu această declaraţie într-un moment de răscruce pentru ţara noastră - Republica Moldova.
Cu regret, astăzi constatăm, că din cauza unor greşeli fundamentale din legislaţie şi nu numai, noi pierdem timpul extrem de preţios pentru depăşirea crizei financiar-economice şi sociale, pierdem prestigiul ţării, sortim populaţia la o depresiune moral-psihologică fără precedent, la disperare şi sărăcie totală.
Situaţia deplorabilă în care ne-am pomenit este rezultatul comportamentului ireconciabil al unor reprezentanţi ai clasei politice, lipsa dorinţei şi capacităţilor elementare de negociere, ura oarbă a multora dintre ei faţă de concurenţii politici şi existenţa unor interese de grup în detrimentul ţării, a dorinţei de răzbunare cu orice preţ.
Aceste realităţi şi stări de spirit ne ruinează tot mai mult speranţele la un viitor decent şi conduc spre alunecarea rapidă a politicului, dar şi a întregii populaţii spre polarizare, antagonism, plasare pe părţi diferite a baricadelor. Societatea se dezbină şi se otrăveşte cu neîncredrea reciprocă. Pe fundalul astfel creat, criza financiar-economică, socială şi politică a atins o intenesitate fără precedent.
Analizînd situaţia creată la moment în ţară si in interiorul partidului, consultînd mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, businessmani, oameni de ştiinţă şi cultură, politicieni, personalităţi din alte domenii, am decis să mă retrag din UCM. În viitor voi susţine ideile de modernizare a ţării şi de consolidare a societăţii, voi depune toate eforturile necesare menite să aducă Republica Moldova pe făgaşul normalităţii, să dobîndească pentru ea un înalt prestigiu pe care indiscutabil îl merită, să instaureze coeziunea socială şi o pace interetnică durabilă, să asigure ritmuri sporite de creştere economică şi de ameliorare a bunăstării populaţiei, să întoarcă fiecăruia încrederea în viitorul propriu, al urmaşilor săi şi al ţării.
Voi susţine pe toţi cei, cărora nu le este indiferent destinul Patriei şi doresc să-şi aducă aportul la prosperarea ei, pentru ca împreună să schimbăm lucrurile în bine, să le reaşezăm în albia dezvoltării spre un viitor destoinic întro ţară independenta, reîntregită, militar neutra şi modernizată, în care omul va reprezenta valoarea supremă, iar grija faţă de el va fi preocuparea de fiecare zi a statului.
Vasile Tarlev

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33