Vizualizări: 3598
Contracararea braconajului şi pescuitului ilicit
Chisinau, 11 August 2009 — În conformitate cu Legea regnului animal şi Legea fondului piscicol, pescuitului şi pisciculturii, precum şi întru executarea Programului Naţional de asigurare a securităţii ecologice şi Hotărârii Guvernului privind planul de acţiuni complexe în vederea eficientizării utilizării resurselor naturale, inclusiv a resurselor acvatice, resurselor minerale şi fondului forestier, angajaţii Direcţiei securitate publică a Direcţiei generale poliţie ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne, a întreprins un şir de acţiuni complexe, orientate la prevenirea delictelor ce afectează domeniul de referinţă.
Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova şi alte organe abilitate au elaborat şi pus în aplicare un plan de colaborare întru combaterea braconajului, protecţia resurselor piscicole, precum şi a altor încălcări a legislaţiei.
În primele şapte luni ale anului curent au fost organizate 895 de întruniri cu colectivele de vânători şi membrii agenţiilor silvice. Totodată au fost efectuate 2783 razii de contracarare a braconajului şi tăierii ilicite a fâşiilor verzi, la care au fost implicaţi 4651 angajaţi ai poliţiei, 1622 persoane din alte servicii, cu utilizarea a 1394 unităţi de transport.
De asemenea au fost depistaţi şi documentaţi peste 800 de contravenienţi, în privinţa cărora au fost întocmite procese-verbale administrative:
396 în baza art.65 al CCA (tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor);
156 în baza art.151 al CCA (vătămarea sau tăierea samovolnică a plantelor din zonele verzi ale oraşelor );
1171 în baza art.87 al CCA (încălcarea regulilor de vânătoare, de pescuit);
41 în baza art.65 al CCA (tragerea din arma de foc în locurile populate sau nerezervate pentru aceasta);
2 în baza art.181 al CCA (încălcarea modului de înstrăinare a armelor);
139 în baza art.182 al CCA (încălcarea regulilor de deţinere şi port a armei);
287 în baza art.183 al CCA (încălcarea regulilor de reînregistrare a armelor).
Ministerul Afacerilor Interne va întreprinde şi în continuare măsuri corespunzătoare pentru o conlucrare eficientă şi constructivă cu instituţiile în vederea prevenirii fărădelegilor ce afectează regnul vegetal şi în special fondul piscicol, precum şi alte fenomene negative din acest domeniu.
Centrul de presă al MAI

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33