Nume
Parola
Vizualizări: 3053
Provocatorii au vandalizat sediul Organizaţiei PDM Bălţi
Chisinau, 24 Martie 2009 — În noaptea de 23 spre 24 martie curent, sediul Organizaţiei Partidului Democrat din municipiul Balti, situat în strada Hotinului, nr.26/2, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste. Banerul cu sigla şi cu sloganul partidului a fost murdarite cu vopsea şi a avut de suferit faţada sediului, edificiul fiind un monument de arhitectură. Partidul Democrat din Moldova condamnă acest incident reprobabil şi solicită organele abilitate să investigheze cazul. De asemenea, PDM constată cu îngrijorare deteriorarea continuă a condiţiilor de desfăşurare a scrutinului parlamentar, exprimată prin vandalizarea propriu-zisă a afişajului electoral, prin intimidarea şi persecutarea voluntarilor în alegeri etc., ceea ce riscă să compromită iremediabil desfăşurarea în condiţii democratice a alegerilor parlamentare din acest an. Partidul Democrat din Moldova vine cu un apel către formaţiunile politice responsabile să-şi unească eforturile pentru prevenirea şi combaterea unor asemenea practici reprobabile. PDM cheamă concurenţii electorali să dea dovadă de maturitate politică şi responsabilitate faţă de destinele cetăţenilor şi ale ţării, or desfăşurarea alegerilor parlamentare în condiţii legale este un prim pas în asigurarea unei perspective democratice pentru Republica Moldova.