Nume
Parola
Vizualizări: 3796
AU FOST ACHIZITIONATE IN PREMIERA SISTEME PERFORMANTE DE DEZINFECTIE IN EVENTUALELE FOCARE DE GRIPA AVIARA
Chişinău, 20 Martie 2009 — Centrul Republican de Diagnostic Veterinar din cadrul Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare a receptionat, in premiera, 4 camioane pentru efectuarea dezinfectiei in focarele de boli infectioase, inclusiv gripa aviara. Camioanele sint dotate cu sisteme performante de dezinfectie cu presiune, ce vor permite dezinfectarea rapida a suprafetelor contaminate – in gospodarii, ferme, drumuri. Achizitia, in valoare de 120.000 de euro, a fost realizata in cadrul componentei „Sanatatea Animalelor” a Proiectului finantat de Banca Mondiala privind controlul gripei aviare si gradul de pregatire in caz de pandemie umana si activitatile de raspuns. Sistemul de dezinfectie include un camion, un rezervor pentru dezinfectant, cu o capacitate de 1,5 tone, pompa, ruleta cu furtun special. Pompa are o capacitate de a actiona de la 10 pina la 30 de litri pe minut si de a acoperi de la 500 la 2.500 de metri patrati. Instalatiile vor permite efectuarea dezinfectiei in miscare si a spatiilor infectate – curti, cotete, hale pentru animale s. a. De asemenea, camioanele efectueaza dezinfectia si curatirea prin metoda generarii de spuma. „Pina la ora actuala, serviciul de medicina veterinara de stat nu a dispus de astfel de sisteme performante de dezinfectie. In cazul suspectiei la gripa aviara, serviciul veterinar va fi primul care va interveni in focar. Doua camioane vor ramine in dotarea Centrului Republican de Diagnostic Veterinar, iar celelalte doua vor fi distribuite laboratoarelor regionale de diagnostic veterinar din orasele Cahul si Drochia”, a specificat Eugen Voinitchi, coordonatorul Componentei „Sanatatea Animalelor”, Proiectul privind controlul gripei aviare si gradul de pregatire in caz de pandemie umana si activitatile de raspuns. La eveniment au participat Vsevolod Stamati, seful Directiei medicina veterinara de la Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare si Alexandru Dodon, vicedirector general al Agentiei sanitar-veterinare si pentru siguranta produselor de origine animala. La ora actuala, in Republica Moldova nu s-a inregistrat nici un caz de gripa aviara la pasari. Cu toate acestea, riscul se mentine, avind in vedere pozitia geografica a tarii si situatia din regiune – cele doua tari vecine, Ucraina si Romania, s-au confruntat in ultimii trei ani cu mai multe focare de gripa aviara la pasari. _________________________________________________________________________________ Proiectul de control al gripei aviare si gradul de pregatire in caz de pandemie umana si activitatile de raspuns face parte din „Programul Global pentru Controlul Gripei Aviare si Pregatirea si Combaterea Pandemiei Umane” si este finantat de Banca Mondiala. Scopul proiectului este minimalizarea pericolului cauzat de virusul gripei aviare prin fortificarea capacitatilor de raspuns la aparitia unui eventual focar de gripa aviara sau a pandemiei umane. Proiectul are 3 componente - „Sanatatea Umana”, „Sanatatea Animalelor” si „Informarea si Sensibilizarea Opiniei Publice”. Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare si Ministerul Sanatatii detin responsabilitatea pentru implementarea proiectului, institutiile desemnate fiind Directia Medicina Veterinara si Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva. Implementarea componentei „Informarea si Sensibilizarea Opiniei Publice” a fost delegata Fondului Natiunilor Unite pentru Copii UNICEF. Durata proiectului: 2007-2009. Datele cumulative (2003-2009) ale Organizatiei Mondiale ale Sanatatii indica ca in ultimii sase ani, de cind au fost inregistrate primele cazuri de gripa aviara inalt patogena H5N1 in tarile Asiei de Sud-Est si ale Europei, au fost confirmate 411 cazuri de gripa aviara la oameni, dintre care 256 – decese. UNICEF Moldova