Nume
Parola
Vizualizări: 3745
DONARE DE APARATAJ ANESTEZIOLOGIC PERFORMANT
Chisinau, 17 Martie 2009 — Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului (ICŞDOSMşiC) a fost dotat cu 5 aparate performante pentru anestezie. Echipamentul este donat de Guvernul Republicii Germane, prin intermediul Ambasadei Germaniei şi a Oficiului German de Cooperare Tehnică. Acţiunea dată a fost posibilă graţie colaborării Republicii Moldova cu Federaţia Mondială a Societăţilor de Anesteziologie şi Societatea Europeană de Anesteziologie şi suportului acordat de domnul Markus Schily, preşedintele Centrului Internaţional de Traning în Anesteziologie. Aparatajul donat va permite fortificarea serviciului de anestezie atît din cadrul ICŞDOSMşiC, cît şi din întreaga republică, deoarece instituţia dată acordă servicii medicale pentru copiii în stare gravă din toate raioanele republicii. Totodată, echipamentul este destinat instruirii medicilor anesteziologi în domeniul tehnologiilor noi în anestezie. Totodată, dotarea instituţiilor medicale cu echipament modern se înscrie în acţiunile prevăzute de Strategia de dezvoltare a Sistemului Sănătăţii din Republica Moldova. Concomitent, Societatea Anesteziologilor din Republica Moldova, membru al Societăţii Europene de Anesteziologie, a implementat un proiect educaţional al Centrului Internaţional de Traning în Anesteziologie pentru medicii anesteziologi din instituţiile medico-sanitare publice din Republica Moldova. Pînă în prezent deja au fost instruiţi medici din cadrul ICŞDOSMşiC, Spitalul Republican pentru copii „Emilian Coţaga” şi Spitalul pentru copii „V.Ignatenco” şi alte instituţii raionale. Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii