Vizualizări: 2853
„Vrem să creăm mai multe locuri de muncă și să îmbunătățim condițiile de viață a locuitorilor din sat cu ajutorul Uniunii Europene.”
6 Februarie 2023 — Întreprinderi sociale și consorții de organizații ale societății civile din Moldova – instruite, cu suportul Uniunii Europene, cum să presteze servicii incluzive pentru grupurile vulnerabile.
Peste 40 de reprezentanți ai întreprinderilor sociale și consorții de organizații ale societății civile și-au dezvoltat capacitățile în domeniul eficientizării planificării managementului organizațional, în procesele de planificare, coordonare, monitorizare și evaluare a serviciilor prestate. Programul de instruire a fost desfășurat de către Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.
Stela Climenco este directoarea organizației „Алые паруса” din Dubăsari. Fiind mama unui copil cu necesități speciale, a creat organizația acum 20 de ani, pentru a aduna părinții care se află în aceeași situație. „Scopul nostru de astăzi este să ajutăm copiii noștri, care au peste 16 ani, să identificăm posibilități de a-i învăța și să le dezvoltăm capacități de viață. Acest training mă va ajuta să reactivez organizația, după pauza din pandemie, pentru ca și ceilalți părinții, care au copii mai mari, să fie mai activi și să împărtășească experiența lor cu noii părinți. După acest training voi aduna părinții copiilor cu necesități speciale și vom elabora împreună un plan strategic anual.”, spune Stela.
O altă participantă este Natalia Popov, care reprezintă organizația „Motivație”. „Eu lucrez într-o organizație care are tangență cu tema trainingul-ui – prestarea serviciilor incluzive pentru categoriile vulnerabile . Cel mai interesant mi s-a părut subiectul despre resursele interne și externe pentru prestarea serviciilor. Aici s-au discutat tipurile de atragere a finanțelor specifice Moldovei. Pentru mine este foarte important să cunosc care sunt aceste resurse interne și externe, la care pot să apelez, pentru ca serviciile noastre să devină mai calitative și sustenabile.”, mărturisește Natalia.
„După acest training plec cu mai multe gânduri și idei, modele de documente care au fost împărtășite cu noi. Sunt interesat în mod special de evaluarea satisfacției clienților noștri, promovarea și dezvoltarea produselor noastre.”, adaugă Alexandru Curașov, reprezentantul Centrului regional pentru politici comunitare.
Și Ana-Maria Celan, contabilă în cadrul Centrului de Instruire și Dezvoltare personală ANIMA, este de aceeași părere. „Aceste instruiri sunt foarte importante în primul rând în ceea ce ține de documentația financiară. Voi revizui activitatea și voi încerca să optimizez toate procesele în organizație, care să consume mai puțin timp, dar cu rezultate mai bune.”, precizează Ana-Maria.
Svetlana Mantea, administratoarea asociației „Bella getica”, este în procesul de deschidere a unei întreprinderi sociale și a venit la cursul de instruire pentru a-și dezvolta cunoștințele în acest domeniu. „Antreprenorialul social este nou pentru noi. Așa gen de training-uri ne îmbunătățesc, în primul rând capacitatea organizațională și ne ajută să structurăm toate politicile și documentele de care avem nevoie pentru o bună funcționare. Aici primim și modele, exemple, sfaturi, și schimb de experiență. Prin intermediul întreprinderii sociale vrem să creăm mai multe locuri de muncă și să îmbunătățim condițiile de viață a locuitorilor din sat. Vom presta de servicii pentru persoanele social-vulnerabile și vom dezvolta antreprenoriatul la nivel de comunitate.”, povestește Svetlana.
Urmare a programului de instruire, 15 întreprinderi sociale și 10 consorții de organizații ale societății civile vor beneficia de mentorat și suport în prestarea serviciilor incluzive pentru grupurile vulnerabile. Un apel de selectarea a experților în acest sens a fost lansat recent de către Centrul CONTACT.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33