Nume
Parola
Vizualizări: 7190
Cu suportul Uniunii Europene, nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere din raionul Căușeni beneficiază de asistență medicală informațională calificată.
Căușeni, 24 Mai 2021 — La 24 mai 2021, a avut loc o sesiune de instruire în cadrul proiectului „Covid-19: din izolare spre oportunități egale” finanțat de Uniunea Europeană și susținut de PIN Moldova.

Evenimentul a întrunit nevăzători și persoane cu deficiențe de vedere din raionul Căușeni, reprezentanți ai Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Integrată, reprezentanți ai Consiliului Raional Căușeni și Organizației Teritoriale a Nevăzătorilor Căușeni.

Formatoarea, doamna Tatiana Ceban, medic oftalmolog, categoria superioară IMSP Spitalul Raional Căușeni „Ana și Alexandru” a oferit participanților îndrumări clare, ușor de transpus în practică, privind operațiuni sigure de prevenire, detectare timpurie și control al COVID-19.

Participanții la sesiunea de informare au apreciat evenimentul ca fiind unul de un real folos, deoarece, menționează aceștia, doar prin educație și informare calificată, persoanele cu deficiențe de vedere se pot proteja, dar și contribui la prevenirea răspândirii virusului de COVID-19.

Totodată, nevăzătorii au comunicat despre imposibilitatea de a se deplasa, dat fiind maladiile asociate orbirii, dar și restricțiile impuse pe perioada stării de urgență. Or, izolarea limitează accesul persoanelor cu deficiențe de vedere la servicii de asistență medicală primară, dar și specializată.
Nevoia de medicamente și servicii medicale a devenit mai acută pe timp de pandemie, iar accesul limitat la acestea face ca nevăzătorii să-și piardă în mod evident speranța de viața prin dezvoltarea diferitor maladii oculare asociate.

În rezultatul sesiunii de informare, organizatorii evenimentului au încurajat publicul prezent să respecte o serie de recomandări și acțiuni esențiale ce țin de prevenirea și controlul COVID 19. Fiind puse în practică, acestea vor contribui la promovarea conceptului sănătății publice, dar și menținerii unui mediu sigur inclusiv pentru persoanele cu deficiențe de vedere, menționează, coordonatoarea proiectului, Sîrbu Rodica.

Echipa proiectului se adresează decidenților cu îndemnul de a facilita accesul persoanelor cu deficiențe de vedere la servicii medicale și sociale, fapt ce va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții nevăzătorilor din raionul Căușeni. Or, importanța eliminării barierelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și nevăzătorii în ceea ce privește accesul la serviciile primare de sănătate și cele sociale, la produsele de igienă este puternic evidențiată pe perioada pandemiei.

Informarea persoanelor cu deficiențe de vedere din raionul Căușeni este una din activitățile proiectului „Covid-19: din izolare spre oportunități egale” implementat de Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată cu suportul People in Need Moldova, din resursele financiare oferite de Uniunea Europeană.

Autor: Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă