Nume
Parola
Vizualizări: 3902
Declaratia Asociatiei Presei Independente (API) cu privire la învinuirile de încălcare a legislaţiei electorale, aduse de reprezentantul PCRM
Chisinau, 21 Februarie 2009 — Asociaţia Presei Independente (API), editorul suplimentului de educaţie civică şi electorală „Obiectiv”, respinge categoric învinuirile de încălcare a legislaţiei electorale, aduse de reprezentantul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) în Comisia Electorală Centrală Serghei Sîrbu. Afirmaţiile că articolele de analiză a felului cum au fost realizate promisiunile electorale ale PCRM din anul 2005 în opinia experţilor în diferite domenii „vin în contradicţie sau riscă să contravină” legislaţiei electorale nu sunt întremeiate juridic, iar insinuările că acestea ar fi comandate de unul dintre concurenţii electorali din opoziţie sunt de-a dreptul ridicole şi absurde. API regretă faptul că membrii Consiliului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Chişinău care au examinat contestaţia reprezentantului PCRM în şedinţa din 20 februarie 2009 s-au condus mai curând de propriile simpatii politice decât de legislaţia în vigoare şi au adoptat o hotârâre prin care „atenţionează API privitor la neadmiterea încălcării legislaţiei electorale”. O asemenea decizie nu are temei juridic şi API o va contesta la CEC şi în instanţa de judecată. API aduce la cunoştinţa opiniei publice şi Comisiei Electorale Centrale că prin votul majorităţii membrilor Consiliului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Chişinău au fost adoptate şi alte hotărâri care aduc grave atingeri libertăţii opiniei şi a exprimării, precum şi libertăţii presei, garantate de articolul 32 al Constituţiei Republicii Moldova şi articolul 1 al Legii presei. Astfel, la solicitatea reprezentantului PCRM în CEC, Consiliul de circumscripţie a „atenţionat” mai multe instituţii media care au publicat articole catalogate de reprezentantul partidului de guvernământ ca fiind favorabile altor concurenţi electorali. Reafirmând obligaţia deontologică a jurnaliştilor de a reflecta campania electorală echitabil, echilibrat şi imparţial, aşa cum prevede Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă, adoptat de CEC, API protestează împotriva încercărilor ilegale de a institui cenzura în mass-media pe perioada campaniei electorale. API solicită Comisiei Electorale Centrale să reexamineze contestaţiile care s-au aflat pe agenda şedinţelor Consiliului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Chişinău la 20 şi 21 februarie 2009 şi să „atenţioneze” însăşi Consiliul de Circumscripţie asupra necesităţii de a se conduce în examinarea unor contestaţii care vizează mass-media exclusiv de prevederile Codului Electoral şi a Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în mijloacele de informare în masă, aprobat de CEC. Chişinău, 21 februarie 2009