Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 727 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2561
19 Aprilie 2021 — În perioada 12-14 aprilie, CALM a fost gazda celei de-a XVI-a Adunări Generale a Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Sud-Estul Europei NALAS. Evenimentul a reunit peste 500 de participanți, reprezentanți ai autorităților centrale și locale din regiune, ambasadori, parteneri de dezvoltare, 55 de vorbitori și 6 evenimente.
Vizualizări: 2330
19 Aprilie 2021 — Subiectele pe care s-au axat cei peste 200 de participanți în cadrul celei de-a treia zi a Adunării Generale a NALAS au vizat dezvoltarea economică locală durabilă.
Alexander Lesigang, reprezentantul Asociației austriece a orașelor și municipiilor, dar și Valentina Casian, primarul municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM au prezentat modele implementate în localitățile lor ce contribuie la dezvoltarea economică durabilă.

Vizualizări: 4587
Bălți, 16 Aprilie 2021 — Cererile complete de finanțare admise în cadrul Etapei II a Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), sunt evaluate din punct de vedere tehnic și financiar în perioada 16-19 aprilie 2021.

Comisia de evaluarea este formată din cinci membri, care reprezintă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Vizualizări: 3233
Cahul-Chișinău-Ungheni, 15 Aprilie 2021 — Reprezentanții și reprezentantele organizațiilor societății civile, grupurilor de acțiune locală și grupurilor de inițiativă locală din raioanele Cahul și Ungheni care au participat la instruirea desfășurată, la 13 aprilie 2021, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”, au revenit a doua zi în sala de clasă online pentru a continua cursul axat pe acțiunile de pledoarie pentru politici publice sensibile la dimensiunea de gen. Acest modul a adus în prim-plan desfășurarea unei campanii de advocacy pentru promovarea și implementarea unor politici publice locale sensibile la perspectiva de gen în cele 12 localități partenere ale proiectului.
Vizualizări: 2507
15 Aprilie 2021 — Seminarul Parteneriatului Estic PLATFORMA și CEMR „Consolidarea dialogului privind reforma administrației locale în Republica Moldova și în regiune a fost genericul celui de-al doilea eveniment organizat în cea de-a doua zi a Adunării Generale a NALAS.

În deschiderea sesiunii au ținut discursuri :
Constantin Cojocari, primar Edineț, vicepreședinte al CALM, președintele Rețelei Orașelor din cadrul CALM;
Frédéric Vallier, secretar general al Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene;
Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului R.
Vizualizări: 4642
Online, 15 Aprilie 2021 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a organizat joi, 15 aprilie 2021, un atelier de lucru la nivel național în vederea bunei implementări a Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru ani 2021-2027. Evenimentul a avut loc în mediul online și a întrunit autorități publice centrale și locale, reprezentanți ai instituțiilor de dezvoltare regionale din țară și parteneri de dezvoltare.
Vizualizări: 2675
15 Aprilie 2021 — Peste 220 de participanți au participat la sesiunea statutară a celei de-a 16-a Adunări Generale NALAS, în semn de recunoaștere a importanța Rețelei și contribuția acesteia la democrația locală din Europa de Sud-Est. Evenimentul a fost organizat de NALAS în cooperare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Vizualizări: 2548
14 Aprilie 2021 — Adresându-se Adunării Generale a Rețelei de Asociații a Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), la 13 aprilie 2021, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei Leendert Verbeek a subliniat importanța Cartei europene a autoguvernării locale pentru a asigura sustenabilitatea democrației și a autonomiei locale. El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la impactul negativ al Covid-19 asupra drepturilor omului, democrației locale și valorilor constituționale.
Vizualizări: 2391
14 Aprilie 2021 — Primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM, președinte al Rețelei Orașelor și Municipalităților din Moldova din cadrul CALM a declarat în cadrul celei de-a XVI-a Adunări Generale a NALAS că experiența țărilor din Sudul și Estul Europei, succesele și insuccesele acestora în procesul de implementare a reformelor administrative reprezintă o lecție importantă pentru APL-urile din RM.

„Menționez faptul că de aproape 30 de ani de la independența Republicii Moldova, țara mea își caută continuu o posibilă formulă de regăsire în contextul geopoliticii actuale, dar și a problemelor cu care se confruntă APL.
Vizualizări: 2397
14 Aprilie 2021 — Deputatul Igor Munteanu, președintele Comisiei control al finanțelor publice a vorbit în cadrul Adunării Generale a NALAS despre prioritățile și oportunitățile pentru procesele de reformă în Republica Moldova și Europa de Sud-Est.

Salut organizarea acestei Conferințe sub egida NALAS și a partenerilor săi, sperând că participarea la această conferință va inspira decidenții să-și reconfirme angajamentul pentru procesul de reformă, descentralizare și subsidiaritate.