Vizualizări: 2365
Lucrările copiate din Internet vor fi anulate
Chişinău, 15 Iunie 2012 — Reţelele de socializare care vehiculează răspunsuri la examenele de profil: matematică şi istorie sînt atent monitorizate de către colaboratorii Ministerului Educaţiei şi ai Agenţiei de Evaluare şi Examinare. Despre acest lucru au fost atenţionaţi toţi candidaţii la examene, în dimineaţa probei de evaluare, de către directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov, în mesajul public transmis de postul Naţional de Radio.
“ Agenţia de evaluare şi examinare avetizează candidaţii că ar putea să rişte eliminarea lucrărilor din procedura de verificare. În cazul în care se va dovedi că aceste lucrări conţin răspunsuri identice cu cele vehiculate, în ziua examenului, pe reţelele de socializare”, a menţionat Directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare.
Pînă în acest moment, au fost colectate şi sintetizate deja sute de “mostre”. Ele vor permite Comisiei Naţionale de Examene să anuleze rezultatele candidaţilor care le-au preluat în lucrările lor . Autorii lucrărilor copiate vor avea dreptul de a susţine examenul respectiv abia în sesiunea 2013, a afirmat Adrian Ghicov.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33