Vizualizări: 2481
Președinții centrelor de bacalaureat în care au fost înregistrate fraude au fost sancționați
Chişinău, 13 Iunie 2012 — Membrii Comisiei Naționale de Examene s-au întrunit, miercuri, 13 iunie curent, în ședință extraordinară, pentru a discuta și decide în raport cu situațiile neregulamentare identificate în anumite centre de bacalaureat, în contextul celui de-al doilea examen.
Prezent la ședința comisiei, șef Direcție CCCEC, Ruslan Flocea, a prezentat sesizările de rigoare cu referire la derogările înregistrate în afara centrelor de bacalaureat, acolo unde au fost surprinși, în procesul de rezolvare și transmitere a testelor, prin intermediul tehnologiilor informaționale, profesori și specialiști în domeniul IT. Urmare a sesizărilor și verificărilor preventive, reprezentanții CCCEC, împreună cu cei ai Ministerului Educației, au intrat în spațiile respective, documentând situațiile, apoi, la finalizarea examenelor, au descins și în centrele de bacalaureat.
Ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, a declarat că reacția Ministerului Educației este promptă în toate cazurile în care se încearcă a compromite metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de bacalaureat.
Ulterior, comisia a dezbătut asupra cazurilor de fraudare a examenelor din următoarele Centre de Bacalaureat: Liceele Teoretice ”A. Pușkin”, Soroca, ”Ana Munteanu”, Ialoveni, LT Olănești, Ștefan Vodă, LT ”M. Eminescu”, Fălești, LT ”M. Eliade”, Nisporeni, Liceul sportiv nr.2, mun. Chișinău și LT ”V. Vasilachi” din mun. Chișinău.
A urmat decizia Comisiei Naționale de Examene în raport cu fiecare situație:
-În cazul Centrelor de Bacalaureat: Liceele Teoretice ”A. Pușkin”, Soroca, ”Ana Munteanu”, Ialoveni, LT Olănești, Ștefan Vodă-președinții centrelor au fost demiși din funcția de președinte al centrului de BAC, cu privarea dreptului de a ocupa această funcție pe o perioadă de trei ani. Lucrările celor trei candidați vor fi anulate, iar asistenții din sălile unde se aflau candidații respectivi vor fi înlocuiți.
-În cazul Centrului de BAC LT ”M. Eminescu”, Fălești-președintele centrului a fost demis din funcția de președinte al centrului de BAC. De asemenea, i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară - mustrare, în calitate de director al instituţiei. 10 din cei 26 de asistenți au fost excluși. În acelaşi timp,Ministerul Educaţiei va adresat o scrisoare Consiliului raional Făleşti prin care va solicita aplicarea de sancţiuni disciplinare asistenţilor din partea Direcţiei de Învăţămînt, care se aflau în incinta Centrului de bacalaureat, tolerînd fraudele. Aceeaşi atitudine va fi luată şi în raport cu şeful interimar al direcţiei.
-În cazul Centrului de BAC LT ”M. Eliade”, Nisporeni- președintele Centrului a fost demis din funcția de președinte, iar 16 din cei 20 de asistenți din acest centru au fost excluși din sesiunea curentă de examene.
-În cazul Centrului de BAC Liceul sportiv nr.2, mun. Chișinău, Comisia Națională de Examene i-a aplicat mustrare aspră președintelui centrului, secretarul și 10 asistenți au fost demiși din funcția respectivă din sesiunea de examene 2012.
În același timp, membrii comisiei, au decis să aplice mustrare președintelui centrului de BAC LT ”V. Vasilachi” din mun. Chișinău, iar 8 din 24 de asistenți au fost demiși.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33