Vizualizări: 2348
Conducerea Ministerului Educaţiei a participat la festivitatea ultimului sunet de clopoţel
Chişinău, 31 Mai 2012 — Conducerea Ministerului Educaţiei a participat, joi, 31 mai curent, la festivitatea „Ultimul sunet de clopoţel”.
Cu această ocazie, Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a participat la ceremonia de la sfîrşit de an şcolar la LT „V. Alecsandri” din capitală. În mesajul său de salut, dl ministru a vorbit despre provocările şi succesele din acest an de studii, despre noutăţile sesiunii de bacalaureat 2012, despre noile reguli de admitere în universităţile din Republica Moldova.
Dl ministru a apreciat înalt munca depusă de cadrul didactic şi managerial de la LT „V. Alecsandri”. De asemenea, dl ministru le-a urat absolvenţilor mult noroc, încredere în forţele proprii şi drum bun în viaţă, iar celor mai mici- odihnă plăcută şi să revină cu noi puteri în noul an de studii.
Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a donat bibliotecii liceului un lot de carte, în care se regăsesc titluri precum: Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române; Albumul „Moldova”; Enciclopedia „Aurul lumii”; Enciclopedia limbii române; Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova; Colecţia rînduri pentru suflet de Ioan Luca Caragiale, de Ioan Slavici, de Costachi Negruzzi, de Ion Minulescu, de Ion Creangă; Provincia pierdută de Stephen Henighan; Moldovenii de Charles King; Omul luminat de Vladimir Beşleagă; Jurnal 2004 şi 2005 de Paul Goma.
Viceministrul Educaţiei, Tatiana Potîng, a participat la festivitatea dedicată ultimului sunet de clopoţel de la LT „O. Ghibu” din mun. Chişinău. Dna Viceministru a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia încheierii anului şcolar şi a venit cu un lot de carte pentru biblioteca şcolii.
Loretta Handrabura, Viceministră a Educaţiei, a participat la ceremonia de sfîrşit de an şcolar organizată la LT „M. Eminescu” din or. Drochia. Dna Loretta Handrabura a felicitat elevii, profesorii şi părinţii cu ocazia încheierii anului şcolar 2011-2012, iar absolvenţilor le-a urat succese la examenele finale, care vor începe în cîteva zile.
În Republica Moldova funcţionează 1460 de şcoli cu un contingent de 360 mii de elevi.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33