Vizualizări: 2443
Probele finale ale concursului „Pedagogul Anului”, ediţia 2012, s-au încheiat
Chişinău, 18 Aprilie 2012 — Pentru participare în etapa finală a concursului „Pedagogul Anului”, ediţia 2012, Comisia de Concurs a selectat 27 de cadre didactice, printre care 8 educatori, 10 învăţători şi 9 profesori.
Participanţii au susţinut o probă de ingeniozitate, au prezentat o lecţie publică şi au improvizat un discurs, în baza unui studiu de caz pedagogic, intitulat sugestiv „În numele viitorului.”
Orele publice s-au desfăşurat, şi de această dată, în clase necunoscute din alte instituţii decît cele din care provin concurenţii. Subiectul activităţii a vizat secvenţa de conţinut din proiectarea de lungă durată pentru clasa respectivă,întocmită de către profesorul titular. Juriul a apreciat gradul de realizare calitativă a obiectivelor operaţionale ale activităţii şi modul de demonstrare a stilului didactic personal.
În baza rezultatelor finale, Comisia de Concurs si Comitetul de Organizare a acestuia vor desemna învingătorii şi vor institui nominalizările pentru concursul „Pedagogul anului” ediţia 2012. Nominanţii vor fi desemnaţi public în cadrul festivităţii dedicate Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învăţămînt, care se va desfăşura în luna octombrie 2012, intr-un spectacol ce-i va avea în calitate de protagonişti.
Învingătorilor din fiecare categorie de cadre didactice , li se va conferi, finalmente, titlul "Educatorul anului", "Învăţătorul anului" şi, respectiv, "Profesorul anului" , precum şi un premiu bănesc în sumă de 50000 lei.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33