Nume
Parola
Vizualizări: 2507
Au fost premiaţi finaliştii Concursului de Creaţie Literară
Chişinău, 21 Februarie 2012 — Viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, a participat la festivitatea de premiere a nouă elevi, autori de poezie, proză sau eseu, finalişti ai Concursului de Creaţie Literară. Concursul face parte din Proiectul Naţional de Lecturi Publice, realizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, în Parteneriat cu Compania „Moldcell” şi Ministerul Educaţiei.
Viceministra Educaţiei a salutat implicarea elevilor în activităţi extracurriculare, care le creează tinerilor scriitori perspective de dezvoltare şi le dau posibilitate să discute prin arta cuvîntului. „Într-o perioadă cînd se înregistrează un consum enorm de non-valori, asemenea evenimente ne dau speranţe. Vom continua să oferim tot sprijinul necesar şi suntem siguri că instituţiile de învăţămînt vor valorifica la maximum această oportunitate”.
Pe parcursul anului 2011, 60 de scriitori au mers în 45 de şcoli din mai multe sate şi oraşe din ţară, pentru a comunica cu elevii. În rezultatul proiectului, în diverse localităţi scriitorii au identificat tinere talente. Cei mai perseverenţi au ajuns în finala Concursului de Creaţie Literară şi au primit diplome de participare, cărţi şi premii băneşti din partea Uniunii Scriitorilor, dar şi telefoane mobile performante din partea companiei Moldcell.
„Ne bucurăm că, în urma călătoriilor prin ţară, am reuşit să descoperim tineri talentaţi, cu veritabil potenţial de dezvoltare. Una dintre finaliste, Diana Frumosu, din orăşelul Criuleni, are deja un manuscris de poezie gata pregătit. Uniunea Scriitorilor, alături de Moldcell îşi asumă responsabilitatea să tipărească volumul de debut al Dianei, care va fi publicat pe parcursul acestui an”, a subliniat Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Datorită succesului de care s-a bucurat, Proiectul Naţional de Lecturi Publice îţi va continua activitatea şi în anul 2012.
„Am înţeles că, mai ales la sate, copiii simt dorinţa de a cunoaşte, de a comunica cu personalităţi şi de a-şi explora capacităţile creative. Considerăm prioritară motivarea tinerilor şi promovarea metodelor alternative de educaţie. În 2012 lansăm o altă etapă de colaborare. Pe lîngă întîlnirile cu cititorii şi donaţii de carte pentru şcolile implicate, noul format al Proiectului Naţional de Lecturi Publice prevede participarea elevilor în ateliere regionale şi republicane unde îşi vor citi textele în faţa criticilor, scriitorilor, colegilor. În final, cele mai bune lucrări vor fi premiate şi publicate”, a afirmat Rodica Verbeniuc, şef secţie Comunicări Corporative Moldcell.
Primele întîlniri cu cititorii sunt programate pentru luna martie în sate din centrul şi sudul ţării.