Vizualizări: 4039
MINISTERUL EDUCAŢIEI A APROBAT REGULAMENTUL CADRU PRIVIND ORGANIZAREA STAGIILOR DE PRACTICĂ A STUDENŢILOR
Chişinău, 10 Ianuarie 2012 — Universităţile vor repartiza studenţii la stagiul de practică, în conformitate cu lista instituţiilor identificate ca bază de practică. Iar studenţii sunt în drept să identifice instituţii pentru realizarea stagiului de practică. Conform noului regulament, aprobat de Ministerul Educaţiei, stagiarii au dreptul să aleagă unităţile de efectuare a stagiului de practică din numărul unităţilor cu care sunt încheiate contractele respective, să pretindă la condiţii corespunzătoare de desfăşurare a stagiului de practică, să execute numai operaţiunile şi lucrările prevăzute în programul de practică.
Studenţii stagiari sunt obligaţi să efectueze stagiul de practică în strictă conformitate cu prescripţiile conducerii instituţiei, iar schimbarea unităţii-baze de practică fără consimţământul instituţiei, este strict interzisă. Pentru activitatea desfăşurată în cadrul stagiului de practică, stagiarul nu poate pretinde la vreo remuneraţie din partea partenerului de practică, cu excepţia cazului în care practicantul şi partenerul de practică convin să încheie un contract individual de muncă.
Viceministra educaţiei, dr. Loretta HANDRABURA, a declarat că regulamentul - cadru a fost elaborat în scopul asigurării condiţiilor de realizare a instruirii practice a studenţilor, promovării relaţiilor de colaborare între instituţiile de învăţământ superior cu agenţii economici. Ea a mai menţionat că existenţa unui cadru bine reglementat de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică va asigura, în perspectivă, formarea profesională calitativă a viitorilor specialişti, care urmează să se încadreze în câmpul muncii în cele mai diverse domenii ale economiei Republicii Moldova.
Regulamentul conţine prevederi referitoare la tipurile stagiilor de practică, cerinţele unice pentru organizarea şi desfăşurarea stagiilor, obligaţiunile dar şi responsabilităţile subiecţilor implicaţi, ale părţilor care încheie contractele privind stagiile de practică, evaluarea stagiilor, drepturile şi obligaţiunile stagiarului etc.
Lista unităţilor, desemnate ca baze pentru efectuarea stagiilor de practică urmează să fie stabilită de organele centrale de specialitate ale administraţiilor publice şi ale autorităţilor administrative centrale, care monitorizează ramurile economiei naţionale. Instituţiile de învăţământ superior vor selecta unităţile–baze de realizare a stagiilor de practică, din cele stabilite de organele centrale de specialitate şi vor încheia, din timp, pe o perioadă determinată, convenţii–cadru de parteneriat.
Stagiile de practică sînt parte integrantă obligatorie a procesului educaţional şi se realizează în scopul aprofundării cunoştinţelor teoretice, acumulate de către studenţi pe parcursul anilor de studii şi formării competenţelor stabilite prin Cadrul Naţional al Calificărilor, pe domenii de formare profesională. Acestea contribuie la pregătirea unor specialişti calificaţi pentru economia naţională.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33