Vizualizări: 4360
Preşedintele Bulgariei Gheorghi Parvanov – Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Chişinău, 11 Martie 2009 — Joi, la 12 martie curent, începînd cu ora 17.00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 1), va avea loc şedinţa lărgită a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. Pe ordinea de zi este programată o singură chestiune – înmînarea însemnelor de Doctor Honoris Causa preşedintelui Bulgariei, dr. Gheorghi Parvanov, sosit la noi în ţară într-o vizită oficială.
Conducătorul statului bulgar s-a învrednicit de acest titlu onorific printr-o hotărîre luată în acest sens de Consiliul Suprem la 9 martie curent pentru contribuţii substanţiale aduse la dezvoltarea ştiinţelor istorice, aprofundarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare moldo-bulgare şi cooperare ştiinţifică între cele două state.
Gheorghi Parvanov a fost ales Preşedinte al Bulgariei la 18 noiembrie 2001, reales în această funcţie pe 29 octombrie 2006. În calitate de conducător al statului promovează activ politica de integrare europeană şi euroantlantică a Bulgariei, încadrare efectivă a ţării în comunitatea europeană şi cea mondială. Pe plan intern aspiră spre consolidarea aspectelor sociale ale puterii prezidenţiale, promovarea dialogului politic în societate, unirea forţelor politice şi instituţiilor publice în scopul realizării obiectivelor strategice interne şi externe ale Bulgariei.
Preşedintele Gheorghe Pîrvanov a contribuit substanţial la extinderea şi aprofundarea relaţiilor de colaborare moldo-bulgare, dezvoltarea diasporei bulgare din ţara noastră, la consolidarea cooperării ştiinţifice dintre cele două state. Împreună cu preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a susţinut ideea fondării Universităţii de Stat din Taraclia, acordîndu-i asistenţă în constituirea şi afirmarea acesteia.
Este deţinător al titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Bacu, Erevan şi Preşov. A fost distins cu Medalia de Aur a Universităţii „Tomaş Masarik” din Berna.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33