Nume
Parola
Vizualizări: 1450
CALM în cooperare cu PNUD și suportul Guvernului Franței contribuie la creșterea nivelului de pregătire a APL
1 Iulie 2024 — Cel de-al optulea seminar de instruire pentru primarii și aleșii locali de la primul mandat, organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cadrul unui acord încheiat cu PNUD Moldova și cu suportul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, a reunit la 28 iunie peste 60 de participanți din localitățile raionului Cantemir.

Unul dintre formatorii CALM, Cătălina Scorțescu a declarat că aceste seminare de instruire contribuie la consolidarea capacităților reprezentanților autorităților publice locale. „Este vorba, în special, despre consilierii locali care sunt la început de cale și care, în cele mai dese cazuri, nu au prea multe cunoștințe în domeniu, iar probleme în activitate apar foarte frecvent. Chiar primarii și funcționarii publici ne atenționau adesea asupra necesității consolidării capacităților consilierilor locali, în special a celor care sunt la primul mandat, ceea ce facem acum”, a declarat Cătălina Scorțescu.

Viorel Rusu este, de asemenea, formator din partea CALM și a constatat că participanții la instruiri își manifestă interesul pentru subiectele abordate și vor să acumuleze mai multe cunoștințe în acest nou domeniu de activitate. „Mulți dintre ei ne-au solicitat să mai organizăm asemenea instruiri, deoarece informația ce urmează a fi asimilată este foarte multă. „Este interes, este necesitate și, în rezultat, participanții obțin cunoștințe mai aprofundate, ceea ce va crea o administrație publică mai eficientă.”

Anatol Covali este consilier în cadrul Consiliului orășenesc Cantemir și consilier în cadrul Consiliului raional Cantemir. Ne-a spus că a venit la evenimentul organizat de CALM, cu suportul PNUD Moldova și Guvernul Franței, deoarece vrea să fie la înălțimea încrederii acordată de oamenii care l-au votat. „Cât trăim învățăm și asta ne ajută să ne dezvoltăm, să facem mai frumoasă lumea din jurul nostru, inclusiv orașul nostru și țara noastră.”

Raisa Stăvilă este consilieră în satul Capaclia, Cantemir și spune că își dorește să pună umărul la prosperarea localității sale, inclusiv prin deschiderea noilor locuri de muncă. „Ne dorim să creăm condiții pentru ca copii noștri să poată reveni acasă, din acest motiv am candidat pentru funcția de consilieră. I-am ajutat să facă studii și cu ei împreună am schimba mult mai ușor lucrurile în bine. Particip astăzi cu mare interes la acest seminar de instruire, aflăm multe lucruri noi și, totodată, cunoaștem alți aleși locali cu care vom colabora pe parcursul acestui mandat pentru a ne consulta și a face schimb de informații. „

Alte 12 seminare vor fi organizate până în luna noiembrie în 14 raioane.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă