Nume
Parola
Vizualizări: 2779
REPUBLICA MOLDOVA VA AVEA O NOUĂ METODOLOGIE DE DETERMINARE A DIZABILITĂȚII
Chisinau, 21 Iulie 2011 — Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a prezentat astăzi foaia de parcurs pentru introducerea unei noi metodologii pentru determinarea dizabilităţii în Republica Moldova. Elaborată cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), foaia de parcurs va facilita lansarea unei reforme care ar asigura incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităti în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi și implementarea acesteia de către diferite instituții ale statutului la nivel central și local.

Acest document acordă o atenţie deosebită de-instituţionalizării, asistenţei de specialitate privind formarea profesională a adulţilor cu dizabilităţi, precum și accesului la educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi. De asemenea, foaia de parcurs estimează costurile implementării reformelor preconizate la prima etapă (inclusiv costuri de instruire a personalului, costuri de achiziționare, adaptare și publicare a instrumentelor de evaluare, costuri administrative, costuri de asigurare a bazei tehnice și materiale ale structurilor reformate).

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a subliniat: ”Republica Moldova îşi propune promovarea unei politici sociale coerente şi consecvente ajustată la condiţiile actuale, precum şi la standardele europene şi internaţionale. Un exemplu în acest sens este ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care promovează sistemul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi şi instituirea de servicii noi pentru această categorie de beneficiari. Aceste obiective internaţionale se regăsesc şi în documentele strategice naţionale, activitatea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei fiind orientată spre aplicarea unor noi mecanisme de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi şi perfecţionarea cadrului legislativ-normativ.”

În prezent, în Republica Moldova sunt peste 170,000 de persoane cu dizabilităţi, care deseori se confruntă cu discriminare, excluziune socială, sărăcie, şomaj, acces scăzut la servicii publice, astfel fiind privați de posibilitatea de a-şi exercita drepturile lor fundamentale.

Expertul internaţional, Zdislav Skvarciany, a prezentat experiența Lituaniei şi Armeniei în implementarea Convenţiei ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi: “La fel ca și Lituania, Republica Moldova a moştenit un sistem vechi medical de determinare a dizabilității. Pentru a asigura o reală incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi este necesar ca actualul sistem medical de determinare a dizabilităţii să fie reformat şi să se treaca de la sistemul medical de determinare a dizabilităţii la cel medico-social”, a spus Zdislav Skvarciany. “Moldova are avantajul de a învăța din experienţa Lituaniei şi a altor ţări în implementarea cu succes a acestei reforme”, a mai spus dl Skvarciany.

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a avut un rol principal în promovarea ratificării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către Republica Moldova (CDPD). În 2009, PNUD Moldova a realizat un studiu privind ratificarea Convenţiei, care a servit drept impuls pentru ratificarea convenţiei și dezvoltarea unei strategii și plan de acțiuni privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.

“Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, demonstrându-şi astfel angajamentul față de respectarea drepturilor acestor persoane”, a declarat Matilda Dimovska, Reprezentant Permanent Adjunct al PNUD în Moldova. “Această foaie de parcurs reprezintă o nouă viziune asupra stabilirii dizabilității și un pas important în asigurarea egalității drepturilor pentru toți cetățenii Republicii Moldova”.

Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi în iulie 2010. În urma ratificării Convenţiei, au fost adoptate o Strategie privind Incluziunea Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi şi un Plan de acţiuni, care prevăd o serie de măsuri pe care statul trebuie să le întreprindă pentru a garanta drepturile persoanelor cu dizabilități.


Pentru contact: Nadejda Macari, Manager de proiect, PNUD Moldova, tel.: (+373 22) 269118, GSM: 060008811, E-mail: nadejda.macari@undp.org


***

PNUD este reţeaua globală a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care promovează schimbarea şi conectează ţările la surse de cunoştinţe, experienţa si resurse pentru a ajuta oamenii sa-si construiască o viața mai buna. Prezent in 166 de tari, PNUD conlucrează cu ele in identificarea soluţiilor proprii pentru realizarea sarcinilor de dezvoltare la nivel global si naţional. In timp ce tarile îşi dezvolta capacităţile locale, ele beneficiază de experienţa experţilor PNUD si partenerilor săi. Mai multe despre PNUD la www.undp.org si www.undp.md