Nume
Parola
Vizualizări: 2903
ANI și CALM vor coopera în vederea perfecționării cadrului legal și informarea APL în domeniul integrității!
9 Februarie 2021 — De ce primarii sunt în atenția ANI, nu însă și deputații judecătorii sau procurorii?
Procedura de control a averilor și conflictelor de interese, demersurile autorităților publice locale care pledează pentru eliminarea lacunelor din cadrul legal de specialitate, dar și acordul de colaborare între Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) „Păstrați CALM-ul și integritatea la nivel local” au fost temele emisiunii Spațiul Public de la Radio Moldova.

Rodica Antoci, președintele ANI a menționat că foarte multe sesizări vin din partea cetățenilor care informează Autoritatea despre anumite încălcări pe care le admit aleșii locali. „Tocmai din acest motiv, de comun acord cu CALM am inițiat această campanie în cadrul căreia reprezentanți ai ANI s-au întâlnit cu aleșii locali și funcționari publici din Chișinău, Hâncești, Criuleni, Anenii Noi. De asemenea, am organizat 14 sesiuni de instruire pentru raioanele din nordul și sudul RM.” Potrivit președintelui ANI, aceste localități au fost identificate în urma analizei actelor și proceselor verbale emise de către inspectorii de integritate. „Specialiștii ANI au prezentat participanților la instruiri modalitățile de depunere a declarațiilor, accentul fiind pus pe soluționarea situațiilor de conflict de interese admise de către subiecții vizați.”

Viorel Rusu, expert al CALM și membru al Consiliului Național de Integritate a vorbit despre deficiențele legislației în domeniul conflictelor de interese care necesită reexaminate și înlăturate. „Trebuie să se țină cont de circumstanțele atenuante, agravante etc. Primarii au dreptate atunci când spun că se creează anumite situații imprevizibile și chiar bizare în cazurile în care vorbim despre anumite legături de rudenie, chiar dacă interesul material sau personal nu este demonstrat. Toate aceste aspecte din actele legislative necesită perfecționare, altfel există riscul să nu mai avem aleși și funcționari locali în satele și orașele noastre.”

Viorel Rusu consideră că trebuie de pus accent pe cazurile care prejudiciază daune interesului public. „Dacă nu vom modifica legislația în vigoare, la fel ca în perioadele precedente, îi vom pedepsi pe cei care au comis o încălcare minoră și le vom omite pe cele în care sunt delapidate resurse considerabile.”

Președintele ANI a reiterat că toate sesizările ce vizează primarii sau consilierii locali sunt depuse de către persoane fizice, locuitori ai acestor UTA. „În cazul judecătorilor sau procurorilor, de exemplu, asemenea sesizări nu au fost înregistrate.”

Rodica Antoci a afirmat că în perioada imediat următoare ANI va organiza în comun cu CALM o nouă serie de instruiri pentru reprezentanții APL din teritoriu. „De asemenea, în cadrul unei întrevederi cu CALM am vorbit despre posibilitatea de a ne întruni în cadrul unui grup de lucru pentru a vedea cu ce soluții sau recomandări putem veni, dar și cum putem revizui unele prevederi legale.”

Amintim că Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Agenția Națională de Integritate (ANI) au semnat în luna noiembrie 2020 un acord de colaborare în domeniul integrității. Totodată, a fost lansată campania de informare „Keep CALM and local integrity – Păstrați CALM-ul și Integritatea la nivel local!”

Pe parcursul campaniei de informare sunt organizate mai multe sesiuni de instruire, sunt distribuite materiale informative etc. De asemenea, experții CALM vor fi alături de reprezentanții ANI în vederea depășirii lacunelor legislative ce sunt interpretate și diminuează fără temei din imaginea autorităților publice locale.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă