Vizualizări: 2742
Primarul de Bardar, Ialoveni Valeriu Rață: „Nu înțeleg de ce ANI tratează primarii în asemenea hal?”
21 Ianuarie 2021 — Agenția Națională de Integritate (ANI) a decis începerea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către primarul satului Bardar Valeriu Rață. Motivul invocat de ANI este că Valeriu Rață a deținut funcția de administrator al unei firme timp de câteva luni după alegerea sa în funcția de ales local. Primarul riscă să-și piardă mandatul dar și dreptul de a ocupa funcții publice.
Până a deveni primar Valeriu Rață a deținut o companie de confecționare a cuștilor pentru iepuri. Însă, pentru a nu încălca regimul juridic al conflictelor de interese, imediat după alegerile locale din 2019 a sistat activitatea întreprinderii individuale pe care o deținea. Lucrurile însă nu erau la fel de simple în cazul celei de-a doua întreprinderi unde avea statutul de administrator. „Așa cum prevede legislația, în termen de 30 de zile am prezentat cererea de demisie, fondatorul (sora primarului) a înregistrat-o dar nu a vrut să o semneze. În 2016 am luat un credit pentru a dezvolta afacerea comună, însă mama noastră se îmbolnăvise de cancer și am folosit banii în încercarea de a o trata. Sora mea are și alte credite și i-a fost frică de faptul că în cazul în care eu nu voi mai avea nicio legătură cu firma, ea va rămâne singura care va trebui să întoarcă această datorie. Imediat cum am înțeles de ce nu se grăbește să execute această procedură am asigurat-o că îmi asum toată răspunderea de a restitui această sumă și în luna februarie a anului curent am fost demis din funcția de administrator.”
Primarul a explicat că din noiembrie și până în luna mai, perioadă în care nu mai avea dreptul să exercite funcția de administrator, întreprinderea nu a avut nicio activitate și, respectiv, niciun venit.
„În luna februarie a anului curent am devenit tată, tot atunci a început pandemia și din grijă pentru noul-născut și soția mea, dar și din cauza restricțiilor impuse am reușit să efectuăm modificările necesare tocmai în luna mai. Nu înțeleg de ce ANI nu ține cont de faptul că eu am întreprins mai multe acțiuni pentru a nu încălca regimul juridic al conflictelor de interese, doar că circumstanțele nu mi-au permis să reușesc să soluționez totul în termenii stabiliți.”
Acum primarul trebuie să meargă în instanța de judecată pentru a-și face dreptate, în februarie va avea loc prima ședință de judecată.
„Toate aceste acțiuni ale statului ne descurajează. Eu doar nu am furat, nu am făcut șmecherii, nu am spălat bani, nu am încheiat contracte cu fondatori și administratori ascunși. Am făcut tot ce a depins de mine și nu cred că se procedează corect. ANI ar trebui să fie preocupată de persoane care nu au declarat averi sau le-au obținut pe cale ilegală și nu le pot justifica”, a declarat primarul de Bardar.
Deși activează de doar în an în calitate de ales local, pentru Valeriu Rață nu este prima experiență de acest fel pe care o are cu ANI. La sfârșitul anului trecut ANI constata că primarul satului Bardar ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin semnarea dispoziției de a-și acorda un ajutor material cu ocazia înregistrării căsătoriei și nașterii copilului, premii de care beneficiază toți angajații APL din Bardar care se căsătoresc sau devin părinți. În acest caz Valeriu Rață a reușit să-și demonstreze nevinovăția și ANI a încetat controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese.
„Împreună cu avocatul am explicat că nu am făcut nimic altceva decât să execut cauzele contractuale, doar eu tot sunt angajat al primăriei și până la mine toți au beneficiat de acest drept.”
Primarul spune că toate aceste constatări ale ANI înseamnă stres, timp pierdut și bani. „Noi, oameni ai statului, tot de stat trebuie să ne apărăm. Ar trebui să fiu pedepsit dacă aș fi delapidat fonduri din bugetul local, aș fi încheiat un contract cu soția sau tata etc. Nu înțeleg de ce nu se poate de înțeles că nu e rea-credință, în condițiile în care prezint documente confirmative că am întreprins mai multe acțiuni pentru a nu încălca legea?”
Primarul susține că în aceeași situație sunt mai mulți aleși locali. „Nu înțeleg de ce ar trebui să ne trateze ANI în acest hal? Am impresia că unii încă nu își dau seama sau poate se fac că nu înțeleg care e rolul unei primării și a unui primar la dezvoltarea țării și formarea bugetului statului”, a conchis Valeriu Rață.
Ținând cont de faptul că în ultima perioadă ANI a emis mai multe constatări de acest gen, CALM va solicita implicarea tuturor instituțiilor relevante ale statului pentru a elimina posibilitatea unor acte abuzive față de primari și pentru a nu admite transformarea ANI într-o instituție de presiune asupra APL.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33