Vizualizări: 2699
Asistența directă a UE către primăriile noastre va contribui la dezvoltarea statului și va spori încrederea cetățenilor în acest partener!
20 Ianuarie 2021 — Asistența directă a Uniunii Europene către localitățile și primăriile Republicii Moldova a fost unul dintre subiectele abordate de președintele statului Maia Sandu în cadrul întrevederilor cu oficialii europeni.
„Cooperarea și asistența directă de la UE către localități și primării este la fel de importantă pentru Republica Moldova precum integrarea continuă în domeniile economic, energetic, de protecție a mediului și al serviciilor”, a menționat Maia Sandu în cadrul întrevederii cu Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.
„Acest tip de susținere ne-ar ajuta să consolidăm democrația la nivel local și să micșorăm dependența administrației locale față de finanțarea condiționată prin presiuni politice”, a accentuat președintele Republicii Moldova.
Menționăm că acest deziderat este promovat de mai mulți ani și de Congresul Autorităților Locale din Moldova, inclusiv în cadrul instituțiilor europene. „Asistența financiară directă către localitățile noastre va crește vizibilitatea ajutorului acordat de Uniunea Europeană pentru cetățenii Republicii Moldova, dar și gradul de încredere al locuitorilor satelor și orașelor noastre în acest important partener al nostru. Totodată, această modalitate de distribuire a fondurilor va reduce din dependența autorităților locale față de centru și va contribui la consolidarea autonomiei locale”, a declarat directorul executiv al CALM Viorel Furdui.
Amintim că zilele acestea președintele statului Maia Sandu întreprinde o vizită oficială la Bruxelles. Printre liderii europeni care au avut întrevederii cu președintele Republicii Moldova se numără comisarul pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru Buget și Administrație Johannes Hahn, comisarul european pentru Justiție Didier Reynders și preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Subiectele discutate s-au axat pe elaborarea unui plan comun cu UE și dezvoltarea parcursului european al țării.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33