Vizualizări: 2198
CALM și autoritățile statului discută condițiile în care ar putea fi redeschise instituțiile preșcolare!
18 Iunie 2020 — Peste o sută de primari și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale au participat la 17 iunie la conferința organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu genericul „Redeschiderea grădinițelor din RM –subiect de discuții între Ministerul Educației și APL".
Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării au prezentat condițiile în care ar putea fi redeschise instituțiile preșcolare după ridicarea stării de urgență în sănătate publică. „Recomandările-cadru elaborate de Ministerul Educației cu suportul UNICEF trebuie aplicate în condiții de maximă siguranță pentru copii și angajații instituțiilor preșcolare și în funcție de situația din fiecare localitate", a specificat Mariana Grama, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Secretarul de Stat Natalia Grâu a punctat că autoritățile publice locale au dreptul să decidă politica de înmatriculare a copiilor, acest proces va avea loc reeșalonat, cu deschiderea inițială a două sau trei grupe și cu selectarea inițială a copiilor a căror părinți sunt angajați în câmpul muncii. Totodată, reprezentanții Ministerului Educației au atras atenția că în această perioadă de pandemie a crescut numărul cazurilor de violență în familie față de copii.
Pentru a putea întruni condițiile necesare pentru redeschiderea grădinițelor, Ministerului Educației a specificat că toți copiii și angajații acestor instituții vor trebui să efectueze un control medical, doar copiii vaccinați vor putea admiși la grădiniță, instituțiile vor fi dotate cu termometre digitale și alt utilaj necesar, fiecare grupă va avea doi educatori și cel mult zece copii, angajații instituțiilor nu vor depăși vârsta de 63 de ani, etc.
Un rol-cheie în acest proces îl vor avea părinții care vor semna mai multe tipuri de declarații asumându-și astfel să aducă copiii la grădiniță doar dacă aceștia sunt sănătoși. Totodată, la primul caz depistat de COVID-19 instituția preșcolară își va sista activitatea.
La eveniment au participat și reprezentanți ai asociației obștești Părinți Solidari care au solicitat autorităților redeschiderea urgentă a instituțiilor preșcolare în condiții de maximă siguranță. Potrivit reprezentanților asociației obștești, este inadmisibil ca toate instituțiile și piețele să funcționeze, iar grădinițele nu.
Viceprimarul municipiului Chișinău Angela Cutasevici a fost de părere că redeschiderea grădinițelor este o responsabilitate enormă a APL și că instrucțiunile cadru vor fi ajustate la necesitățile municipiului. Potrivit unui sondaj realizat în capitală, 60% dintre părinți și-au exprimat dorința de a aduce copiii la grădiniță.
Primarul municipiului Bălți Renato Usatîi și-a informat colegii despre rezultatele testării tuturor celor 50 de angajați ai primăriei municipiului Bălți. „Din cele 50 de persoane testate, 31 rezultatele au fost pozitive, deși doar două dintre acestea aveau unele simptome." În acest context, primarul a solicitat testarea tuturor angajaților instituțiilor preșcolare înainte de reluarea activității acestora.
Potrivit primarului orașului Cricova Valentin Guțan, mulți dintre angajații grădinițelor au depășit vârsta de 63 de ani, iar în asemenea condiții va fi dificil de a asigura numărul necesar de angajați în instituțiile preșcolare.
Reprezentanta Ministerului Finanțelor a atras atenția primarilor asupra necesității utilizării raționale a resurselor financiare acumulate în perioada în care aceste instituții preșcolare nu au activat. Potrivit specialistului de la Ministerul Finanțelor, aceste economii ar putea fi utilizate pentru procurarea termometrelor digitale și a altor produse necesare pentru a asigura securitatea copiilor.
Totuși, unii aleși locali au menționat că resursele economisite nu sunt atât de semnificative încât să fie posibilă procurarea tuturor celor necesare pentru asigurarea condițiilor de activitate a instituțiilor preșcolare în această perioadă de criză.
Primarul comunei Cruzești, municipiul Chișinău Violeta Crudu a prezentat rezultatele unui sondaj efectuat în localitatea sa. „Din 65 de părinți, doar 10 ar vrea să-și readucă copii la grădiniță. Pentru a redeschide grădinițele este bine mai întâi de a evalua riscurile", a fost de părere Violeta Crudu.
Totodată, primarul de Cruzești a considerat un succes acest dialog între reprezentanții APC și APL, lucru care se întâmpla destul de rar. „Nu înțeleg de ce ne evită reprezentanții ministerelor, deoarece nu știe nimeni mai bine decât un ales local ce se întâmplă în teritoriu. Dacă se întâmplă ceva la grădiniță, de exemplu, părintele nu va merge la ANSA sau la altă instituție de stat ci, în primul rând, va veni la primar."
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a mulțumit tuturor participanților la conferința online, menționând că pentru a avea rezultate este nevoie de solidarizarea și implicarea în acest proces atât a APL, cât și a APC, a conducătorilor instituțiilor preșcolare și a părinților.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33